În unele zone din Statele Unite, se vând deja case în schimbul a câţiva dolari, iar în Marea Britanie oligarhii ruşi vânează case de lux la preţuri promoţionale. Ce poţi face cu un dolar? Nu multe. Însă, cu puţin noroc, în Detroit poţi deveni proprietar de casă.

Goana după casele-chilipirCriza financiară care a atins deja proporţii uriaşe şi a lovit economiile din întreaga lume pare să fie de bun augur pentru vânătorii de chilipiruri imobiliare.

În SUA, de exemplu, oraşul Detroit a devenit locul de întâlnire pentru investitorii imobiliari din toate colţurile lumii atraşi de preţurile foarte mici ale caselor, relatează AP. Aici preţul mediu al unei case a scăzut de la 46.702 de dolari, în 2003, la 8.692 de dolari, anul trecut. În luna ianuarie 2009, preţul mediu a ajuns deja la 6.035 de dolari.

În cazuri extreme, se găsesc şi locuinţe la preţul de un dolar sau chiar mai puţin. „Vin la noi şi spun: Vreau să cumpăr 50, 100, 1.000 de case". Vor să cumpere orice locuinţă decentă şi ieftină pe care o pot găsi", a afirmat agentul imobiliar Mike Shannon, citat de AP.

Ruşii vor tavan înalt şi cinematograf

Până şi miliardarii au plecat la vânătoare de chilipiruri. Deşi de această dată este vorba de cifre cu multe zerouri, oligarhii ruşi nu se dau în lături de a profita de ieftinirea caselor de lux din Marea Britanie. Bogaţii ruşi preferă casele „trofeu" din cartiere ca Chelsea, Belgravia şi Mayfair.

În urmă cu un an, în cartierele Chelsea şi South Kensington, erau disponibile spre vânzare doar cinci vile la un preţ între două şi trei milioane de lire sterline (între 2,8 şi 3,8 milioane de dolari). Acum numărul lor a crescut la 40.

Deşi în ultimele luni oligarhii s-au ferit de piaţa imobiliară de lux londoneză, agenţiile imobiliare britanice remarcă o revenire a acestora pe pământ englezesc, scrie „The Times".

Asta în condiţiile în care preţurile vilelor de lux au scăzut în medie cu 23%, în ultimul an. O casă care avea anul trecut un preţ de vânzare de şase milioane de lire sterline, se vinde acum cu 3,5 milioane de lire sterline.

Sursa

10 March 2009