Achiziţionarea unei locuinţe a devenit, în ultimii ani, în România, o adevărată sursă de stres, un lung şir de piedici care trebuie trecute, mulţi nervi şi, adesea, un eşec.

Tinerii se plâng cel mai mult că salriile mici şi preţurile încă ridicate ale caselor, dar şi creditele inaccesibile sunt cele mai frecvente impedimente cu care se confruntă atunci când doresc să obţină o casă a lor.

În acest context, portalul imobiliar IMOPEDIA.ro a lansat reality-showl "Goana după casă", dedicat celor interesaţi să urmărească pas cu pas procesul achiziţionării unei locuinţe.

Cei zece participanţi la concursul „Goana dupa Casă" vor relata online timp de două luni toate etapele parcurse pentru achiziţionarea unei locuinţe; de la căutarea casei până la alegerea finanţării, inclusiv cele pentru programul „Prima Casă".

Noutatea unei astfel de iniţiative constă în aceea că participanţii vor fi asistaţi de către reprezentaţii Imopedia şi vor primi sfaturi specializate astfel încât accesarea unui credit şi alegerea celei mai bune oferte imobiliare să nu mai fie precum "o misiune imposibilă".

Totodată, participanţii, care vor fi selectaţi pe baza Barometrului de Opinie Publică Tineret 2008, vor avea alocate secţiuni individuale  pentru a-şi împărtăşi deschis experienţele pe care le vor parcurge în relaţia cu băncile, agenţiile imobiliare şi proprietarii de imobile.

Sursa

9 October 2009