O reţea de infractori informatici din SUA a creat mii de identităţi false, cu ajutorul cărora a obţinut carduri de credit false. Peste 200 milioane dolari obţinuţi astfel au ajuns în toată lumea, printre care şi în România, conform informaţiilor FBI, fiind folosiţi cu precădere pentru achiziţionarea produselor de lux.

29441-frauda.jpgReţeaua infracţională fondată în New Jersey, SUA, se ocupa cu crearea de identităţi false, prin care obţineau împrumuturi bancare de mii de dolari, pe care nu le returnau. Cu ajutorul a circa 7.000 de identităţi false au fost obţinute peste 25.000 carduri false, paguba depăşind 200 milioane dolari. Companiile de creditare colaborează cu autorităţile americane de un an şi jumătate, pentru a afla cine este în spatele fraudei ce a început încă din anul 2007.

„Este unul dintre cele mai mari cazuri de fraudă cu carduri de credit depistat de Departamentul american de Justiţie. Infractorii obţineau cardurile de credit, retrăgeau plafonul maxim admis şi dispăreau, operaţiune foarte sofisticată, ce necesită mult timp. Până acum, au fost înregistrate pierderi în valoare de 200 milioane dolari, însă suma ar putea fi mult mai mare”, a declarat pentru Bloomberg Paul Fishman, procurorul general al SUA.

Milioane de dolari au fost astfel trimişi în Pakistan, India, Emiratele Arabe Unite, China, Japonia, Canada, precum şi în România. Infractorii au achiziţionat cu aceşti bani automobile şi haine de lux, electronice, tratamente spa, precum şi aur, în valoare de milioane de dolari, arată rapoartele FBI. Pentru realizarea de tranzacţii, erau folosite afaceri legitime, mai ales magazine de bijuterii, deţinute de inculpaţi.

Au fost arestate 18 persoane, majoritatea pachistanezi şi câtţiva cetăţeni americani. Liderii reţelei erau Babar Qureshi (59 ani) şi Muhammad Shafiq (38 ani), ambii dinNew Jersey. Aceştia vor fi acuzaţi de conspiraţie în vederea comiterii de fraude bancare şi ar putea petrece chiar şi 30 ani după gratii, notează publicaţia de peste Ocean.

 

AFLĂ CARE ESTE Capcana cardului de credit: care este limita dintre util şi periculos?

 

6 februarie 2013