Scandalul de la COMCM Constanţa ameninţă să se mute în sălile tribunalului. Firma de construcţii îşi va da în judecată al doilea cel mai mare acţionar, Constantin Frăţilă, un cunoscut investitor şi fost arbitru de Liga I. La rândul său, C-tin Frăţilă spune că va da în judecată pe şeful acţionarului majoritar şi pe cel al firmei.

20031-muncitori_constructii_37469700_85727100.jpgToate „podurile" dintre principalii acţionari ai companiei de construcţii COMCM Constanţa pare că au fost incendiate.

Adunarea generală a acţionarilor a aprobat, ieri, „pornirea acţiunii în răpundere împotriva administratorului Constantin Frăţilă", dar a respins toate cererile formulate de fiica acestuia, care deţine peste 10% din acţiunile companiei. Constantin Frăţilă deţine un pachet de peste 32%, dar SIF Transilvania are majoritatea de peste 56% din acţiunile COMCM (simbol bursier CMCM). Compania este cotată pe piaţa Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti, unde este evaluată la 36 mil. lei.

AGA COMCM, controlată de SIF Transilvania, a respins cererea de corectare a activului net al companiei, propunerea de analiză a felului în care a fost închis exerciţiul financiar pe 2010, ca şi contestarea felului în care auditorul financiar şi-a făcut treaba, mai precis cifrele privind capitalurile proprii (mai ales provizioanele) şi profitul.

În schimb, singura aprobare dată a fost aceea că firma constănţeană va da în judecată pe Constantin Frăţilă pentru că acesta ar fi implicat „într-un dosar penal constituit ca urmare a formulării unei plângeri penale împotriva" a doi foşti directori ai companiei. De asemenea Frăţilă mai este acuzat că nu a înapoiat un BMW luat în custodie de la companie.

Plângerea penală amintită „a avut ca temei probator" autodenunţul unui antreprenor local, care ar fi declarat că a încheiat cu COMCM, „din dispoziţia administratoruliui Constantin Frăţilă, mai multe contracte de transport", a căror contravaloare s-ar fi încasat fără să se fi „efectuat nici un transport", potrivit unui raport publicat pe site-ul companiei.

„Nu pot să am altă reacţie la astfel de bazaconii decât spunând că mai devreme sau mai târziu cei ce debitează astfel de fabulaţii vor răspunde. Mă voi îndrepta, însă, juridic, nu împotriva companiei, ci împotriva celor care au semnat, mai exact a lui Dan Simionescu (preşedintele CA al COMCM, n.r.) şi a lui Mihai Fercală (preşedintele SIF Transilvania)", a declarat Constantin Frăţilă pentru MONEY.ro.

Investitorul consideră că acuzaţiile conducerii COMCM „constituie o diversiune pentru a se contracara cererile noastre de punere de acord a conturilor societăţii cu realitatea. Am cerut corectarea activelor societăţii cu valoarea terenurilor, creşterea provizioanelor care trebuie să fie de câteva ori mai mari şi tragerea la răspundere a auditorului care nu a cerut aceste lucruri", a completat Contantin Frăţilă.

Scandalul se prelungeşte şi la o altă companie constănţeană, SCUT, care se ocupă cu „construcţiile speciale, si care este suspendată de la tranzacţionare tocmai din cauză că nu se ştie cine este în drept s-o conducă. La SCUT este acţionar majoritar COMCm ( cu 64%) şi Constantin Frăţilă are 32 %.

Pe piaţa de capital românească este deseori folosit instrumentul tribunalului ca formă de presiune pentru obţinerea unor anumite rezultate în cadrul unor negocieri. Rămâne de văzut dacă, totuşi, de această dată, instanţa va apuca să-şi spună cuvântul.


Sursa

27 July 2011