Banca anunta ca are în lucru solicitări de credite prin programul "Prima Casă" în valoare de 14 milioane de euro.

"Oferta Millennium Bank de credite Prima Casă se bucură de succes, motiv pentru care am solicitat şi ne-a fost aprobat de către Fondul Naţional de Garantare un plafon mai mare pentru acordarea de finanţare în cadrul acestui program", a declarat directorul pentru dezvoltarea produselor de retail la Millennium Bank, Eliza Erhan.

Millennium Bank percepe, pentru creditul "Prima Casă" o dobândă variabilă calculată ca suma dintre Euribor la trei luni şi o marjă de 4%. Clienţii beneficiază de gratuitate în privinţa comisioanelor de analiză şi de acordare, iar costul evaluării locuinţei este suportat de către bancă.

FNGCIMM a anunţat, la începutul acestei luni, că guvernul va retrage 220-280 milioane euro de la sapte-opt bănci implicate în programul "Prima Casă", care au consumat foarte puţin din plafonul garanţiilor atribuite şi va redistribui sumele băncilor care au acordat cele mai multe credite.


26 October 2009