Începând de azi FNGCIMM primeşte primele dosare pentru etapa din 2010 a programului Prima Casă şi poate gestiona zilnic până la 300 de dosare.

sursa:financiarul.com"Azi vor veni primele dosare pentru noul program, în special de la BRD. Suntem capabili să gestionăm câte 300 de dosare pe zi. Dacă vom avea mai multe în primele două zile, asigurăm că dosarele nu se vor pierde. La un ritm de 200 de dosare primite zilnic putem da soluţiile la garanţiile solicitate în termen de trei zile", a declarat Aurel Şaramet, preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM).

Comisionul plătit Fondului de solicitantul de garanţii a urcat anul acesta la 0,49%, de la 0,37% anul trecut, potrivit actului normativ publicat în Monitorul Oficial.
Preşedintele FNGCIMM a mai spus că pe 16 martie va avea o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice (MFP) şi ai Oficiului Naţional pentru Cadastru pentru rezolvarea elementelor tehnice generate de "gestionarea riscului în cazul în care unul dintre cei şapte asociaţi nu mai doreşte să continue proiectul de contruire a locuinţelor noi," notează NewsIn.

Aurel Şaramet a explicat că, în cazul în care un asociat s-ar retrage, Fondul ar urma să plătească garanţia, şi nu băncile care acordă creditul. Un alt element care presupune modificări legislative priveşte instituirea de garanţii pentru bunurile viitoare. Şaramet a mai spus că din prima ediţie a programului Prima Casă nu a existat nicio cerere de plată a garanţiei. El nu a exclus însă o posibilă executare a unuia sau a mai multor contracte în perioada următoare. "Unele bănci au solicitat neraţional plafoane pentru Prima Casă pe care nu le pot gestiona. Mai devreme de trei luni avem posibilitatea să redistribuim plafoanele acordate pro-rata în funcţie de cât au consumat. E de aşteptat ca plafonul actual de 700 milioane euro să fie consumat până la sfârşitul acestui an", a precizat preşedintele FNGCIMM, citat de NewsIn.

În prima ediţie a programului Prima Casă au fost acordate 16.564 de garanţii în valoare de 689,5 milioane euro.





11 March 2010