Fiscul și-a început ofensiva împotriva evaziune fiscale. Din câteva mii de persoane care intraseră în atenția autorităților, doar 313 vor fi verificate. Cel puțin într-o primă fază. Pentru a ajunge la acest număr, Fiscul a verificat temeinic nu doar veniturile și cheltuielile persoanei în cauză, ci și familia extinsă a acestuia. Momentan, numele sunt ținute secret, pentru a nu afecta bunul mers al anchetei, dar nici viața personală a celor în cauză, care momentan beneficiază de prezumția de nevinovăție. se știe însă că, pe această listă, se află multe nume cunoscute la nivel național: artiști, politicieni, vedete de show-biz sau oameni de afaceri.

39988-fisc.jpgEvaziunea fiscală este o luptă veche a Fiscului, pe care o duce atât cu firme cât și cu persoane fizice. În ultimul an însă, lucrurile au căpătat o turnură serioasă, iar mii de persoane au intrat în vizorul ANAF. Pentru că volumul acestora a fost prea mare pentru a fi prelucrat într-o singură tranșă, numele vizate au fost supuse mai multor filtre eliminatorii.

În primul rând, s-a făcut o analiză pentru identificarea celor care au cheltuieli semnificative. Aici pot intra destul de mulți dintre cei care formează clasa medie superioară. Spre exemplu, un semnal de alarmă îl ridică achiziția unei case cu un preț mai mare de 70.000 de euro, o mașină mai scumpă de 25.000 de euro sau un depozit mai mare 150.000 de euro. Aproape 300.000 de persoane au intrat în eșantionul de risc”, a explicat pentru IMOPEDIA.ro Mihaela Tănase, expert financiar independent.

ANAF a făcut verificări financiare ale persoanelor suspecte, verificând acte vechi de 10 ani

În a doua etapă, fiscul a analizat veniturile declarate în intervalul 2011-2013, iar dacă acestea au ridicat suspiciuni, s-au făcut investigații care au ajuns până în anul 2006. După ce s-au verificat achizițiile de locuințe și terenuri, depozite bancare, retragerile bancare și orice alte activități care au implicat finanțele celor suspectați de  evaziune fiscală, doar 6.000 de persoane au mai rămas pe listă. 

Într-o ultimă etapă, s-a recurs la verificarea afinilor și rudelor de până la gradul II, pentru a elimina riscul de acoperire. În această etapă, peste 1.000 de persoane au fost absolvite de suspiciune, date fiind veniturile soților, care au acoperit toate cheltuielile care păreau nejustificate”, continuă expertul financiar.

Persoanele vizate de ANAF au fost anunțate verbal sau notificate administrativ

Astfel, în analiză au mai rămas aproximativ 7.900 de contribuabili cu grad fiscal ridicat, dintr-un total de 14,3 milioane de contribuabili cu venituri impozabile din România. Dintre aceste, 313 au fost deja notificate verbal sau pe cale administrativă.

Cei care au fost propuși pentru verificare amănunțită fac parte din cel puțin una dintre următoarele categorii: patroni bogați de firme sărace, respectiv cei care au case, mașini, împrumuturi către firme care cumulează mult mai puțin decât produce firma lor. În a doua categorie se află cei care au un patrimoniu semnificaativ dar nu au activități economice cunoscute. A treia categorie conține persoanele cu venituri din activități legale dar nedeclarate, sau activități ilegale. O categorie aparte o reprezintă cei cu venituri volatile, precum exploatarea comercială a dreptului de imagine sau din participarea la evenimente, fără să existe un contract permanent care să permită urmărirea veniturilor”, explică Mihaela Tănase.

Pe această primă listă de verificări a ANAF se află unele dintre cele mai cunoscute persoane ale mediului public din România: sportivi, cântăreți, oameni de afaceri, dezvoltatori imobiliari sau politicieni. Momentan este o etapă incipientă, prin care fiscul vrea să clarifice situația veniturilor persoanelor fizice somate. ANAF continuă să solicite extrase de cont de la bănci, contracte de la notari și date de la direcțiile de taxe și impozite și alte surse care pot arunca lumină asupra legalității veniturilor cu pricina.

CITEȘTE ȘI: 

26 April 2016