Cadastrul general al României ar putea fi realizat de firme private prin parteneriat public-privat, după ce Executivul a aprobat miercuri un memorandum elaborat în acest sens de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).

23203-images.jpgMemorandumul pentru aprobarea proiectului de parteneriat public-privat vizează înregistrarea sistematică a imobilelor situate pe teritoriul României. Prin acest proiect autorităţile caută investitori privaţi care să asigure resursele financiare necesare pentru realizarea cadastrului.

"Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului consideră necesară realizarea cadastrului general şi căutarea de resurse, inclusiv din mediul privat, datorită atât angajamentelor internaţionale asumate de România privind cadastrul general, cât şi ca urmare a necesităţilor socio-economice, care cer o evidenţă completă şi corectă asupra proprietăţilor imobiliare, în condiţiile în care un astfel de demers, deosebit de costisitor, nu poate fi suportat în totalitate de bugetul public", se arată într-un comunicat al instituţiei.

Avantajele existenţei cadastrului general sunt, printre altele, potrivit MDRT, siguranţa circuitului juridic civil şi a instituţiei creditului ipotecar, reducerea semnificativă a numărului de litigii având ca obiect regimul juridic al terenurilor, crearea unei baze reale de impozitare a proprietăţilor, punerea în aplicare a politicilor de comasare a terenurilor în vederea unei mai bune administrări prin programe de dezvoltare rurală şi, totodată, creşterea nivelului de absorbţie a fondurilor prin programele finanţate de Uniunea Europeană.

"Până în prezent, înregistrarea proprietăţilor imobiliare în România s-a făcut sporadic, fiind realizată, în special, ca urmare a solicitărilor proprietarilor, care au suportat costurile întocmirii documentaţiilor cadastrale şi ale înscrierii în Cartea Funciară. Din datele statistice centralizate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) reiese că, în prezent, sunt înregistrate în sistemul de cadastru şi publicitate imobiliară în jur de 6,2 milioane de imobile, ceea ce reprezintă aproximativ 40% din totalul numărului de parcele care fac obiectul titlurilor de proprietate", se mai arată în comunicat.

Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a declarat de mai multe ori că grupul Samsung este interesat să realizeze cadastrul general al României, în parteneriat public-privat, acesta putând fi primul proiect de acest fel derulat de MDRT.

 

Sursa

27 ianuarie 2012