Din ce în ce mai multe firme sunt nevoite să îşi mute birourile în afara Capitalei, în căutare de chirii mai mici, deşi nivelul chiriilor a scăzut pe fondul crizei.

Astfel, peste 10% din spaţiile de birouri din Bucureşti sunt neînchiriate, apreciază compania de consultanţă King Sturge.

"Procentul total de spaţii vacante în oraş a crescut semnificativ de la 4 % la sfârşitul lui 2008, la un nivel actual de 10 %, cu cele mai mari procente înregistrate în apropierea zonelor limitrofe ale oraşului, precum în zona Pipera", mai spun reprezentanţii King Sturge.

Aceştia amintesc şi faptul că preţul chiriilor pentru spatii de prim rang, care anul trecut se ridica la 300 euro/m2, a scăzut, anul acesta, la 264 euro/m2, nivel înregistrat în 2006. Faţă de piaţa din oraşele importante din Europa, în România se prevăd, în continuare, scăderi ale chiriilor pe termen scurt şi creşterea numărului de spaţii vacante. "

In următoarele şase luni, preconizăm că preţul proprietăţilor comerciale de top din oraşele cheie ale Europei vor incepe să crească.

Până în primăvară, investitorii care încă nu au achiziţionat proprietăţi vor fi ratat minimul pieţei", apreciază directorul grupului King Sturge, Angus McIntosh.


7 October 2009