FINANCIAR

JURNALUL NATIONAL - 07.04.2005
 Mic dictionar de termeni

     Creditul imobiliar = orice tip de credit destinat achizitionarii unui imobil, garantat in diverse moduri.

     Creditul ipotecar = credit imobiliar garantat numai cu ipoteca asupra locuintei achizitionate si este reglementat de o lege speciala. Astfel, creditul ipotecar este un credit imobiliar de un anume tip.

      Renovare = prin renovare se inteleg micile imbunatatiri ce se pot face unui imobil: varuit, parchet, geamuri termopan etc. In general, tot aici intra si extinderea de locuinta.

       Moneda = banul in care se acorda creditul; conditiile difera in functie de moneda (de exemplu, pentru un credit in lei, dobanda va fi intotdeauna mai mare); unele banci au conditii diferite pentru lei si pentru valuta (USD si Euro).

       Valoarea maxima / minima achizitie = suma maxima pe care banca o acorda pentru cumpararea imobilului; in unele cazuri, suma pentru achizitie difera de cea pentru renovare sau constructie.

        Dobanda fluctuanta / fixa = indica tipul dobanzii: fixa (ramane neschimbata pana la sfarsitul termenului) sau fluctuanta (se modifica in functie de diferite criterii: evolutia pietei, indicii monetari europeni).

         Raport venit / rata lunara = raportul dintre venitul tau (sau al familiei) si cat trebuie sa dai bancii in fiecare luna si este exprimat printr-o cifra; in general, aceasta cifra e 2, ceea ce inseamna ca banca nu are voie sa iti ceara mai mult de jumatate din venitul pe o luna; se considera ca poti plati restul cheltuielilor (intretinere, hrana) cu jumatatea care iti ramane.

          Baza de calcul a venitului = modul in care se calculeaza venitul care se va lua in considerare la acordarea creditului; se pot lua in considerare venitul solicitantului, venitul cumulat al solicitantului si al sotiei/sotului sau venitul cumulat al membrilor de gradul unu ai familiei.

          Ipoteca pe imobil = imobilul pentru care se ia creditul se ipotecheaza in favoarea bancii, astfel incat daca ratele si dobanzile nu mai sunt platite, banca intra in posesia imobilului respectiv creditat.

          Girant = este persoana care accepta sa sustina solicitantul in contractarea creditului; creditul ipotecar a diminuat mult rolul girantilor, dar mai exista inca banci care cer si giranti; girantul poate garanta in favoarea solicitantului cu o suma de bani sau cu un alt imobil.

           Eligibilitate = este suma de criterii si conditii pe care o indeplineste sau nu o persoana care solicita credit (se poate referi si la cererea de credit pe care aceasta persoana o depune).

           Comision la administrarea creditului = pentru serviciile si operatiunile pe care banca le realizeaza pe durata creditului, se percepe un comision din valoarea creditului, care nu depaseste 4%.

           Rate fixe / fluctuante = se poate alege tipul de rata dorit: daca aceasta este fixa, va ramane neschimbata pe intreaga perioada; daca rata e fluctuanta este posibil sa fie mai mare in primele luni si sa scada treptat, sa fluctueze in functie de evolutia pietei sau sa fie mai mica la inceput si sa creasca pe parcurs.

           Evaluarea imobilului = banca nu acorda suma pe care o cere solicitantul, ci contravaloarea imobilului/apartamentului care va fi cumparat; evaluatorul specializat este cel care apreciaza cat costa apartamentul si se poate intampla ca el sa stabileasca un pret mai mic decat cel pe care il cere vanzatorul.

          Cont la banca respectiva = pentru a atrage trafic monetar in banca, ti se va impune de catre unele banci sa iti deschizi cont (pentru operatiuni curente, viramentul salariului); pentru asta banca iti ofera unele avantaje, cum ar fi o dobanda mai mica sau un termen mai mare.

           Debitor = persoana care dupa ce a solicitat creditul si i-a fost acordat, plateste periodic

7 April 2005