Primăria Municipiului Bucureşti, prin CreArT – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, organizează în perioada 24 - 26 iunie, cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Muzici şi Tradiţii în Cişmigiu”.

19396-folclor.jpgEvenimentul se va deschide vineri 24 iunie, cu o paradă a costumelor populare româneşti şi internaţionale, care se va desfăşura pe traseul: Ateneul Român (Piaţa George Enescu) - Calea Victoriei - Cercul Militar - B-dul Regina Elisabeta - Parcul Cişmigiu (intrare Arhivele Statului).

Festivalul include trei mari secţiuni: spectacole folclorice, târg de meşteşugari (40 de căsuţe cu produse şi obiecte tradiţionale româneşti) şi spaţiu gastronomic.

„Prin această ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor, readucem în faţa publicul bucureştean tradiţii din toate zonele ţării şi de peste hotare. Nu ne propunem numai să redăm identitatea satului în spaţiul urban, ci să integrăm tradiţia autentică în marele circuit cultural european”, a declarat Claudia Popa, directorul festivalului.

Oferta manifestărilor este bogată: ansambluri folclorice româneşti şi internaţionale, ansambluri ale minorităţilor şi comunităţilor naţionale, interpreţi renumiţi, fanfare şi grupuri de copii. Proiectul cultural mai include ateliere de creaţie pentru cei mici, etnocinematecă, precum şi plimbări cu trăsuri şi ponei în zone special amenajate. Manifestările menţionate se vor desfăşura pe toată perioada festivalului, în intervalul orar 10.00 – 22.00, intrarea fiind liberă.

Festivalul Internaţional de Folclor „Muzici şi Tradiţii în Cişmigiu” este singurul eveniment de acest tip din zona de sud a României, în care prezenţa pe scenă a peste 1.000 de artişti reprezintă o recunoaştere naţională şi internaţională a valorii.

Organizator: Primăria Municipiului Bucureşti prin
                 CreArT – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie Bucureşti;
Coproducător: TVR 1;
Partener: Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti;
Parteneri media: COCOR, Bucureşti FM, Smart FM;
                   Observator CULTURAL, Zile şi nopţi, Ring;
             Jurnal de Bucureşti.
Cu sprijinul: Administraţia Străzilor;
  Brigada de Poliţie Rutieră;
  Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti;
              Direcţia Utilităţi Publice;
              Direcţia Transporturi, Drumuri, Sistematizarea Circulaţiei;
  Poliţia Municipală;
  Romprest;
  Regia Autonomă de Transport Bucureşti.

Serviciul pentru Relatia cu Mass-Media
021/305.55.00/1114/1416/1115
e-mail: [email protected]

22 June 2011