Fals in declaratii la IGPR
Curentul - 18.10.2005
 

Chestorul Bujor Florescu ascunde un teren de 100.000 de euro.

Seful Politiei Judiciare, chestorul Bujor Florescu, a ascuns un teren pe care l-a cumparat intr-o zona de lux a Capitalei. El a omis sa-si treaca in declaratia de avere o bucata de pamant de vreo 500 mp in cartierul Baneasa, aflata in imediata apropiere a celor mai luxoase vile din Romania. "Ce sunt eu, sefu´ statului sa trec terenul in declaratia de avere?", a fost afirmatia chestorului Bujor Florescu, demonstrand cat de mult este preocupat de sfidarea legii. De altfel, el a incercat de mai multe ori sa ne pacaleasca in privinta terenului detinut in Cartierul Baneasa. Prima data a declarat ca nu are nici un teren acolo, dar cand i s-a adus la cunostinta numele strazii - Drumul Nisipoasa -, chestorul a schimbat registrul admitand ca fiul sau ar avea un teren in aceasta zona. Ulterior, cand a aflat ca suntem in posesia unui certificat fiscal cu numele sau, chestorul Bujor Florescu a admis ca este proprietarul unui lot de casa.

El a recunoscut intr-un final ca a cumparat respectivul teren cu 16 USD/mp, desi, surpinzator, in contractul de vanzare-cumparare scrie, negru pe alb, ca de fapt a dat numai sapte euro pe un metru patrat. Pretul este foarte mic, avand in vedere ca in zona terenurile oscileaza intre 150 si 200 de euro.

Inainte sa ajunga in posesia chestorului Florescu si a fiului sau, terenul de lux a avut o traiectorie destul de ciudata, fiind supus unei serii de tranzactii, efectuate la distanta de cateva zile. Pe 29 septembrie 2003, Mircea Horumba primea un proces-verbal de punere in posesie pentru suprafata de 21.380 de metri patrati. Aproape o luna mai tarziu, dobandea si un titlu de proprietate, iar pe 2 decembrie 2003, el intabula terenul aflat pe Drumul Nisipoasa la numarul 53-63. La o zi, el vindea terenul lui Bogdan Diaconescu, iar acesta il intabula pe numele sau la nici o saptamana, pentru ca pe 21.04.2004 sa primeasca certificatul de dezmembrare a terenului. A doua zi, pe 22 aprilie 2004, doua loturi de circa 1.000 mp au fost cumparate de familia sefului Politiei Judiciare de la Bogdan Diaconescu.

In decurs de cateva zile de la dezmembrare, Bogdan Diaconescu impartea terenul, vanzand toate cele 25 de loturi, printre vecinii chestorului Florescu numarandu-se si cativa fosti deputati PSD.

Campion la eschive

"Nu stim nimic despre un astfel de teren. Nu am un teren in cartierul Baneasa, n-am nici o treaba acolo", a declarat Bujor Florescu in prima faza.

"Are fiul meu acolo!", a exclamat chestorul cand am indicat exact adresa de pe Drumul Nisipoasa.

"Am si eu 400 de metri", a revenit ulterior seful Politiei Judiciare, in momentul in care i-am spus ca avem un certificat fiscal cu numele sau. "Ba, tu mi-ai zis de Baneasa!", a incercat sa motiveze Bujor Florescu omisiunea. Dupa care a incercat sa isi pregateasca textul referitor la declaratia de avere. "Terenul e luat dupa ce am completat declaratia", a spus el. Cu toate acestea, actul postat pe site-ul de Internet al Ministerului Administratiei si Internelor poarta data de 15.04.2005, in vreme ce terenul lui Florescu a fost cumparat cu un an in urma, mai mult, la data semnarii actului trecusera deja noua luni de cand oficialul IGPR depusese la primarie cerere pentru obtinerea Planului Urbanistic Zonal.

"Cine stie ce s-a intamplat?! Nu mai stiu", s-a eschivat chestorul. "Sunt 400 de metri, nu e mare branza", a concluzionat el ca si cand cineva poate sa uite de un bun de peste 70.000 de euro pe care planuieste sa ridice o casa.

Evaziune fiscala sau pret preferential?

"Am cumparat terenul cu 16 dolari", a spus mai departe chestorul. In realitate, in contractul de vanzare-cumparare semnat de Bujor Florescu, pretul respectiv este de numai sapte dolari. "Nu mi se pare pretul ca fiind mic. Oricum, atunci era altfel", a spus Bujor Florescu.

Expertul imobiliar Emil Giurgiu spune insa ca pretul acum un an in zona respectiva ajungea pana la 70 de euro, adica de 12 ori mai mult decat platise pe acte Florescu. "In zona respectiva, pretul variaza acum intre 100 si 150 de euro", explica Giurgiu.

Este greu de inteles cum a ajuns chestorul si fiul sau sa cumpere peste 1.000 de metri patrati la un pret atat de mic, dupa cum la fel de greu este de crezut ca seful Politiei Judiciare a uitat de un bun a carui valoare depaseste 100.000 de euro.

Mai mult decat atat, memoria lui este atat de scurta incat nici nu isi aminteste sa fi depus cerere de Plan Urbanistic Zonal. Numele sau apare alaturi de alte doua persoane pe lista Consiliului General al Municipiului Bucuresti. Cei trei au cerut PUZ pentru toate cele 25 de constructii care urmeaza sa fie ridicate in zona. Cu toate acestea, Bujor Florescu sustine sus si tare ca el nu a semnat nimic la primarie.

Mihai Belu - Curentul

18 October 2005