Fabrica Nokia de la Jucu, judeţul Cluj, este prima clădire ecologică din România, recunoscută de Consiliul Construcţiilor Ecologice (USGBC) din Washington.

Ea a primit certificarea internaţională "LEED Gold" care certifică noi standarde în proiectarea şi construirea de clădiri ecologice, performante şi eficiente energetic.

Evaluarea clãdirilor ţine cont de un set de 57 de criterii, încadrate în şapte categorii: dezvoltarea şi ecologizarea sustenabilă a locaţiei, eficienţa consumului de apă, energie şi atmosferă, materiale şi resurse, calitatea mediului interior, inovare şi prioritate regională.

Prima unitate Nokia care a primit certificarea LEED Gold din partea USGBC este campusul din Beijing al companei, inclus în sistemul de rating anul trecut.

Sistemul american de rating LEED (Leadership in Energy and Environmental Design) presupune încadrarea clădirilor între 0 şi 100 de puncte şi patru trepte de cerificare: Certified (40-49 puncte), Silver (50-59 puncte), Gold (60-79 puncte) şi Platinum (peste 80 puncte).


27 octombrie 2009