Compania EY lansează astăzi a doua ediție a competiției EY Entrepreneur Of The Year în România. Aceasta este singura competiție dedicată antreprenorilor care se organizează la nivel global. EY Entrepreneur Of The Year are loc în acest an în 145 de orașe din 65 de țări, acoperind mai mult de 94% din economia globală. În fiecare an, în competiția din întreaga lume sunt nominalizați peste 5.000 de antreprenori.

37070-bogdan_ion_country_managing_partner_ey_romania.jpgPentru prima dată în acest an România va avea un reprezentant în finala mondială de la Monte Carlo, unde 65 de antreprenori vor concura pentru titlul EY World Entrepreneur Of The Year. La această competiție prestigioasă, România va fi reprezentată de Mircea Tudor, Președinte MB Telecom, câștigătorul primei ediții EY Entrepreneur Of The Year. Astăzi lansăm cea de a doua ediție a competiției EY Entrepreneur Of The Year în România, la finalul căreia vom desemna un alt antreprenor român remarcabil care să ne reprezinte în finala mondială din 2016”, a spus Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România.

România are antreprenori redutabili care au crescut afaceri valoroase și ale căror povești de succes merită să fie cunoscute nu doar local, ci și global. Prezența în competiția EY Entrepreneur Of The Year și în finala mondială oferă recunoașterea eforturilor și realizărilor extraordinare ale antreprenorilor români în fața comunității de afaceri locale și internaționale, dar și a publicului larg.

Înscrierile în competiție au început astăzi, iar antreprenorii sunt invitați să facă primul pas, completând formularul online de pe site-ul EY România.

Ediția din 2015 va avea următorul calendar:

  • Evenimentul de lansare: 14 mai 2015
  • Colectarea înscrierilor: 14 mai – 1 august 2015
  • Interviuri: 1 august – 30 septembrie 2015
  • Prima rundă de jurizare: 8 octombrie 2015
  • A doua rundă de jurizare: 22 octombrie 2015
  • Ceremonia națională de premiere: 12 noiembrie 2015

Astfel, după încheierea procesului de înscriere și jurizare a antreprenorilor candidați la titlul EY Entrepreneur Of The Year, desemnarea câștigătorilor va avea loc în cadrul galei naționale de premiere ce se va desfășura în luna noiembrie, urmând ca, în luna iunie 2016, câștigătorul să reprezinte România în competiția pentru titlul World Entrepreneur Of The Year.

Pentru selectarea câștigătorului Entrepreneur Of The Year 2015, un juriu independent va examina fiecare aplicație pe baza a șase criterii: spiritul antreprenorial, performanța financiară, direcția strategică, impactul asupra comunității, capacitatea de inovare și integritatea personală.

Juriul concursului Entrepreneur Of The Year 2015 este alcătuit din antreprenori și profesioniști dedicați antreprenoriatului:

  • Mircea Tudor, Președinte MB Telecom, câștigătorul marelui premiu în 2014 – Președintele juriului
  • Marius Ștefan, CEO Autonom Rent a Car și unul dintre cei 6 finaliști ai primei ediții Entrepreneur Of The Year România, și
  • Mihai Marcu, Președinte Medlife, Cornel Marian, Managing Partner Oresa Ventures, și Omer Tetik, Director General Banca Transilvania – aceștia trei fiind membri ai juriului și la prima ediție a competiției.

Pe lângă premiul EY Entrepreneur Of The Year, în România se vor acorda încă două premii: Social Entrepreneur Of The Year și Emerging Entrepreneur Of The Year.

Condițiile de eligibilitate pentru programul EY Entrepreneur Of The Year sunt următoarele: antreprenorul trebuie să aibă o afacere care să fie înființată de cel puțin 3 ani, să aibă cifră de afaceri în ultimii 2 ani și să aibă un număr minim de 10 angajați (mai puțin pentru categoria Social Entrepreneur Of The Year). Candidatul trebuie să joace un rol activ în afacere și să dețină o parte semnificativă din capitalul subscris al firmei (minim 20%). Naționalitatea română nu condiționează participarea în competiție, este important însă ca operațiunile afacerii să se desfășoare în cea mai mare parte în România.

În acest an 6 companii s-au alăturat competiției ca sponsori: DAAS International Group, Vodafone România, Grupul City Grill, Daw Bența România și AROBS Transilvania Software, iar sponsor principal este FAN Courier.

****

Despre EY Entrepreneur Of The Year

Programul Entrepreneur Of The Year a fost demarat de EY în 1986, în Statele Unite. Începând cu anul 1993, competiția se organizează și în alte țări, iar din anul 2000 se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year.

La prima ediție Entrepreneur Of The Year în România s-au înscris 40 de antreprenori. Cifra de afaceri cumulată a companiilor românești conduse de aceștia s-a ridicat la peste 1 miliard de euro. De asemenea, numărul total al angajaților companiilor se ridică la peste 16.000.

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 190.000 de angajați în peste 700 de birouri din 150 de țări și venituri de aproximativ 27,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2014. Rețeaua noastră este cea mai integrată la nivel global iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienților servicii prin care să beneficieze de oportunitățile din întreaga lume. În România, EY este unul dintre liderii de pe piața serviciilor profesionale încă de la înființare, în anul 1992. Cei peste 500 angajați din România și Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistență fiscală, asistență în tranzacții și servicii de asistență în afaceri către companii multinaționale și locale. Avem birouri în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Chișinău.

EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an în luna iunie la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informații, vizitați pagina noastră de internet:

14 May 2015