0-1074-15_1.jpgPUZ, PUD si Certificatul de Urbanism cresc pretul unei proprietati, mai ales ca un teren nu se poate tranzactiona fara documentatia obligatorie. Prin urmare, este recomandat proprietarilor sa faca demersurile necesare pentru intocmirea acestor documente imediat cum s-au hotarit sa instraineze proprietatea. Potrivit specialistilor imobiliari, documentatia extra, care cuprinde Certificatul de Urbanism (CU), cu regulile pe care trebuie sa le urmeze proiectantul pentru realizarea unei constructii pe terenul in cauza, Planul Urbanistic Zonal (PUZ) si Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) ridica valoarea terenului cu peste 10%.

„Prezenta acestor documente le permite investitorilor sa aiba o viziune mai clara asupra afacerii pe care o pot dezvolta pe terenul respectiv. Terenurile cu toata documentatia intocmita se tranzactioneaza mult mai usor, pentru ca sint mult mai atractive pentru dezvoltatorii aflati acum intr-o adevarata cursa pentru achizitionarea terenurilor cu potential investitional“, spune Monica Marin, manager Eurometropola.

Obtinerea Certificatului de Urbanism dureaza maximum o luna. Desi teoretic obtinerea PUZ-ul si a PUD-ului dureaza 30 de zile, reprezentantii Eurometropola sustin ca aceste acte pot fi obtinute intr-o perioada mai mare de timp. „PUZ-ul dureaza minimum 6 luni, iar PUD-ul, care are si proiect aprobat, poate fi obtinut in aproximativ 3-4 luni“, spun acestia. „In momentul in care un investitor este interesat sa achizitioneze un teren, acesta prefera ca proprietatea respectiva sa aiba toate actele deja intocmite pentru a minimiza timpul de asteptare dintre momentul achizitiei si cel al demararii constructiei“, adauga Monica Marin.

Documentul obligatoriu pentru terenurile intravilane, fara de care proprietatile nu se pot tranzactiona, este actul de proprietate. In lipsa acestuia, proprietatea respectiva nu poate fi instrainata. „Obtinerea unui act de proprietate poate dura de la 6 luni pina la 10 ani, in cazul proprietatilor cu probleme de ordin juridic“, spune reprezentantul Eurometropola. Obtinerea documentatiei cadastrale dureaza sase saptamini, iar eliberarea intabularii dureaza trei zile. Din actele obligatorii mai fac parte Extrasul de Carte Funciara, care poate fi obtinut in doua zile, si Certificatul Fiscal, care poate fi obtinut pe loc sau in maximum 48 de ore, in functie de sectia financiara. Lipsa unuia dintre aceste documente poate duce la pierderea unui client important, care este interesat sa achizitioneze terenul respectiv, dar care nu are timp suficient la dispozitie pentru ca vinzatorul sa obtina documentatia obligatorie. „Vinzarea unui teren cu documentatia necesara presupune un mare avantaj, si anume ca viitorul client nu mai este nevoit sa piarda saptamini, chiar luni intregi. Diferenta de pret dintre cele doua tipuri de terenuri tranzactionate in piata este de 10-25% din pretul total“, mai spune Marin.

Sursa

11 December 2007