România a înnceput să lupte pentru a păstra angajații valoroși în țară. Se întâmplă, momentan, în mediul privat, unde românii încep să aibă drepturi similare cu expații, răsfățații de până acum ai pieței. Estimările companiilor de resurse umane arată că, pentru anul acesta, angajații de top din marile companii vor avea salarii în creștere cu până la 20%, în timp ce salariile expaților ar putea să stagneze sau chiar să scadă.

39904-expati.jpgAtunci când vine vorba de conducerea marilor companii cu activitate în România, de cele maimulte ori ne așteptăm să vedem un manager străin. Ne-am obișnuit deja ca acest nivel să fie dedicat celor din afara țării. Nu ca o nedreptate față de români, în mediul privat nu se fac asemenea deservicii companiei. Ci din dimplu motiv că România nu are un cult pentru pregătirea corporatistă la nivel înalt.

Companiile își aduc manageri din străinătate din mai multe motive, dar cel mai important este acela că ei sunt calificați pentru aceste funcții. Ei au școli antreprenoriale, MBA-uri, experiență vastă în domeniu încă de pe băncile școlii. În plus, în multe cazuri, ei au ocupat deja poziții similare în cadrul companiei, dar în alte țări și au dovedit performanță în acest sens. Atunci când vrei să aduci compania la același nivel în toată lumea, folosești oameni care știu deja rețeta”, explică pentru IMOPEDIA.ro Marcela Avramescu, expert HR.

Tot mai mulți manageri străini predau ștafeta colegilor români 

Dar odată cu trecerea timpului, tot mai mulți manageri străini predau ștafeta unor colegi români care au dobândit experiența necesară în cadrul companiei. De altfel, scopul expaților nu este acela de a se muta definitiv în România, ei preferă mandate pe un termen limitat, pentru a vâna apoi noi oportunități.

În timp ce calitatea expaților este incontestabil, la un moment dat devine inerentă schimbarea cu un manager român. Dacă acesta ar epregătirea necesară, poate aduce companiei aceleași beneficii, cu un cost salarial ceva mai redus, pentru că se elimină cheltuielile de acomodare în țară. Din punctul de vedere al expaților, România nu este o țară atractivă din punct de vedere economic, cultural sau politic, pentru a se muta definitiv aici”, continuă expertul HR.

Faptul că țara noastră este deja în curs de maturizare, nu mai oferă atât de multe oportunități expaților, făcând ca salariile dintre managerii locali și cei străini să se apropie în mod simțitor, iar interesul angajatorilor pentru a aduce manageri străini scade.

Se observă o tendință generală de a folosi manageri locali, dar asta nu va conduce la dispariția expaților. Cel puțin nu momentan, pentru că încă există tentația românilor foarte buni să devină și ei expați, pentru companii care le oferă salarii mai bune, în alte țări. Tocmai de aceea, companiile de acasă ridică ștachetă și oferă salarii tot mai mari. Pentru anul acesta, așteptăm ca salariile românilor să crească cu până la 20%, în timp ce salariile străinilor ar putea stagna”, explică expertul HR. 

Anumite domenii se descurcă mai bine în a păstra un echilibru între managerii români și ei străini. Imobiliarele și construcțiile reprezintă unul dintre segmenentele în care românii și expații își împart piața în mod echitabil, iar domeniul financiar-bancar face parte din aceeași categorie.

CITEȘTE ȘI: