Numărul din ce în ce mai ridicat al garanţiilor imobiliare scoase la licitaţie de bănci nu a provocat încă o explozie a vânzărilor de locuinţe, pentru că pe la licitaţii bate vântul.

14617-149030-12executorii.jpgVânzările de locuinţe scoase la licitaţie de bănci urmează mersul întregii pieţe imobiliare: oferta creşte, cererea tinde spre zero. „Am un apartament cu două camere în Bucureşti pe care încerc să îl vând încă de anul trecut. Nu l-am vândut nici măcar la a treia licitaţie, iar acum clientul iniţial executat a reînceput să plătească din datorie", exemplifică un executor bancar care spune că, pentru a reuşi să vândă totuşi o locuinţă, este nevoie de trei până la cinci licitaţii. Menţionăm că de la a treia licitaţie băncile sunt obligate să accepte cel mai bun preţ oferit, indiferent de sumă. Iar băncile nici nu prea au motive pentru a forţa vânzarea locuinţelor pierdute de clienţii rău-platnici. „În prezent, pe calea executării silite se pot obţine preţuri medii între 50% şi 60% din valoarea rezultată în urma raportului de reevaluare, întocmit în cadrul procedurii", spune pentru RL Liviu Fenoghen, preşedintele Asociaţiei Profesionale a Executorilor Bancari. Potrivit acestuia, sumele obţinute pot fi şi mai mari, în funcţie de caracteristicile locuinţei scoase la licitaţie, însă cazurile în care preţul ajunge la valoarea iniţială sunt foarte rare. De asemenea, spune Fenoghen, procentul avansat mai sus nu include şi vânzările efectuate în cadrul procedurilor de insolvenţă de care se ocupă practicienii în insolvenţă şi creditorii de la masa credală.

Fruntaşi în Europa la restanţe

Faptul că băncile nu reuşesc sau, în unele cazuri, nu vor să vândă proprietăţile executate silit nu înseamnă că piaţa nu are „potenţial". Pe lângă numărul anunţurilor de executare silită, care depăşise deja 500 în luna septembrie, un alt indiciu îl reprezintă procentul creditelor neperformante. Potrivit Capital Economics, România este pe locul al treilea în Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est după ponderea creditelor neperformante în sold, iar fenomenul nu dă semne că a ajuns la vârf, ci dimpotrivă, situaţia continuă să se înrăutăţească, deşi în alte ţări din regiune au apărut semnale pozitive. Nivelul creditelor neperformante din sistemul bancar românesc, de 17,5% din sold, este depăşit numai de cele din Lituania (19,2%) şi Letonia (17,9%). Numărul restanţelor generate de persoane fizice a crescut şi el constant în ultimii doi ani, depăşind suma de un milion.

Proprietăţile executate, în creştere

Instituţiile financiare au în licitaţie peste 1.000 de proprietăţi, iar numărul acestora ar putea urca, în perioada următoare, la câteva mii de unităţi, potrivit Coldwell Banker Affiliates of Romania, companie care şi-a constituit o nouă divizie ce administrează peste 100 de imobile preluate de către bănci. „Estimăm că băncile vor prelua câteva mii de case şi de apartamente, după ce au intrat deja în posesia a câteva sute. Procesul de vânzare va fi însă unul dificil, în lipsa unei strategii adecvate, care trebuie să includă o promovare amplă", a declarat Valentin Ilie, CEO al companiei de consultanţă imobiliară. Până să ajungă în proprietatea băncii, un activ imobiliar neperformant trebuie să treacă prin procesul de executare silită şi licitaţie juridică, etapă care durează minimum câteva luni. Vânzarea activului în cadrul acestei etape este dificilă din cauza promovării insuficiente.

17,5% constituie nivelul creditelor neperformante din sistemul bancar


Sursa

27 October 2010