Notarul poate parafa vânzarea unui apartament numai dacă are dovada achitării datoriilor către asociaţia de locatari sau dacă cel care nu a achitat îşi asumă plata lor, iar proprietarii de locuinţe situate în condominii vor fi obligaţi să le reabiliteze termic.

22966-6mic_6b09508b49.jpgMai mult, ar putea apărea o nouă specie de administrator, cel de curte. Noile reglementări sunt cuprinse în noua lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţilor de proprietari şi administrarea condominiilor. Mai mult, nici culoarea blocurilor nu va putea fi schimbată fără acordul arhitecţilor şi a autorităţii locale.

Veşti bune pentru cei care-şi pierd locuinţa

În plus, proiectul de lege le dă posibilitatea celor care sunt executaţi silit să rămână în aceleaşi case. Asta, dacă primăria se va folosi de dreptul de preemţiune, atunci când vor ca locuinţa să fie vândută pentru recuperarea datoriilor.

"Se introduce dreptul de preempţiune la preţ egal al autorităţilor administraţiei publice locale asupra locuinţelor executate silit, pentru recuperarea datoriilor proprietarilor la cotele de contribuţie şi la cheltuielile asociaţiei", se specifică în lege.

Aceste locuinţe vor fi folosite ulterior numai ca locuinţe sociale, proprietarii executaţi silit având prioritate la repartizarea acestora, numai dacă îndeplinesc condiţiile stabilite pentru accesul la locuinţele sociale", se specifică în lege.

3 stăpâni - un administrator

Orice imobil sau clădiri situate într-o curte şi care au trei sau mai mulţi proprietari vor trebui să aibă administrator, fond de rulment şi fond de reparaţii. În cazul blocurilor, cenzorul nu va mai putea fi vecina de la etajul patru, care este vânzătoare sau casnică.

Astfel, persoana care va verifica cheltuirea banilor asociaţiei va trebui să aibă studii superioare economice sau să dea în scris că va urma în maximum 120 de zile un curs la Ministerul Muncii pentru calificare.

Ce mai prevede legea:

  • proprietarii sunt obligaţi să ia măsuri pentru consolidarea şi modernizarea condominiului
  • Înainte de revonarea faţadei, proprietarii trebuie să solicite autorităţii publice locale toate informaţiile şi restricţiile referitoare la culoare, materiale
  • Proprietarii din clădirile afectate de seisme trebuie să le reabiliteze
  • pot fi mai multe asociaţii de locatari într-un bloc
 
 
 
Sursa

13 January 2012