0-209-42722397.jpgBucureştiul este una dintre cele mai scumpe capitale europene. Afirmaţia poate fi susţinută printr-o simplă comparaţie a preţurilor de vânzare pe metru pătrat. Astfel, în centrul Bucureştiului, un metru pătrat construit poate costa, în medie 3.500 de euro, în vreme ce în Praga, un apartament dintr-o zonă de lux, se vinde cu circa 1.600 de euro pe metru pătrat.

Karel Zdenovec, directorul Direcţiei Economice din cadrul Ambasadei Republicii Cehia a declarat în exclusivitate pentru The Money Channel că piaţa imobiliară din ţara sa este una foarte activă şi continuă să crească cu fiecare an ce trece. ''Începând din 2002, avem un stoc considerabil de construcţii rezidenţiale şi de birouri. Totuşi, cel mai mare flux de capital s-a înregistrat pe sectorul construcţiilor private de locuinţe, deşi toate segmentele pieţei sunt atractive pentru investitori. Dacă ar fi să fac o comparaţie între preţurile de pe piaţa din România şi cele din Cehia, aş spune că, în ţara dumneavoastră, ele depăşesc media europeană. În Bucureşti, preţurile locuinţelor sunt cu mult mai mari decât în Cehia şi decât în alte state sud-est europene. Un metru pătrat construit într-o zonă de lux din Praga se tranzacţionează cu 1.600 de euro, în vreme ce pentru o construcţie nouă, preţul nu depăşeşte 1.200 euro ''

Dacă preţurile pe segmentul rezidenţial sunt cu mult peste media europeană, cele pentru spaţii de birouri sunt aproximativ aceleaşi atât în Bucureşti, cât şi în Viena. Maxim 20 euro/mp. Peter Hoflechner, reprezentantul Bundesimmobiliengesellschaft Austria, spune că piaţa imobiliară din ţara sa este stabilă, iar în curând va atinge cota maximă. De aceea, foarte multe companii locale se gândesc să se relocheze în state precum Ungaria sau România. ''Corporaţii internaţionale care vor să îşi deschidă birouri în Viena nu exclud varianta intrării şi pe pieţele din alte state membre ale Uniunii Europene. Segmentul spaţiile de birouri a avut o evoluţie foarte bună. Avem acum foarte multe clădiri noi, în comparaţie cu anii trecuţi. La acest moment, nu cred că Austria mai are nevoie de investiţii majore pe piaţa imobiliară.
În ceea ce priveşte cooperarea dintre ţările noastre, cred că şi în 2007, un volum mare de capital va intra din Austria în ţara dumneavoatră, în contextul integrării României în Uniunea Europeană.''

Despre România, ne-a vorbit şi Christian Konig, directorul European Federation of Building Societies. Acesta spune că, în ţara noastră sistemul legislativ nu este încă armonizat în totalitate cu cel din Uniunea Europeană. ''De aceea, dacă o persoană din ţara dumneavoastră doreşte să solicite, spre exemplu, un credit la o bancă din Cehia, banca respectivă va realiza contractul de împrumut în acord cu legile din România. Asta înseamnă că, de câte ori o bancă acordă un credit extern, trebuie să se informaze foarte bine cu privire la cadrul legislativ din ţara de origine a clientului. Principala problemă a instituţiilor bancare o reprezintă totuşi consumul mare de timp. Există însă bănci care decid să lucreze în alte state prin intermediul filialelor pe care şi le deschid. În România aveţi multe bănci din Austria, Italia sau Grecia. Însă subsidiarele lor lucrează după legi româneşti, aşa că, în ţara dumneavoastră nu găseşti încă un business transfrontalier în adevăratul sens al cuvântului.''

Sursa

23 February 2007