Perioadele de cresteri artificiale de preturi pe piata imobiliara, asa cum s-a intamplat in ultimele doua luni, dau batai de cap celor care si-au planificat cumpararea unei locuinte cu bani imprumutati de la o banca. Asta pentru ca evaluarea facuta de specialist stabileste un pret mai mic decat cel pe care il cere vanzatorul, iar creditul oferit de banca in aceste conditii este pe masura. "In aceste cazuri, evaluarea va tine cont de preturile la care s-au efectuat in mod real tranzactiile pe piata, si nu de preturile cerute de vanzatori", ne-a declarat Adrian Crivii, directorul general al companiei de evaluare Darian.

 

Cu alte cuvinte, daca agentia imobiliara cere 95.000 de euro pentru apartamentul cu trei camere din cartierul bucurestean Berceni, care pana de curand costa 80.000 de euro, nu inseamna ca evaluatorul va stabili aceeasi suma. "Evaluarea da intotdeauna pretul corect", spune Crivii. Iar pretul se calculeaza tinand cont de nivelul la care s-au vandut recent proprietati similare, dupa asa-numita metoda a comparatiilor de piata. Astfel, pentru a determina valoarea imobilului, evaluatorul face o analiza a pietei imobiliare, in cautare de tranzactii cu proprietati similare. "Atunci cand preturile cresc brusc, asa cum s-a intamplat dupa 1 ianuarie 2007, in general scade numarul de tranzactii comparabile, pentru ca majoritatea cumparatorilor decid sa mai astepte", explica in continuare Crivii.

Agentii imobiliari spun ca apartamente nu prea se mai vand, pentru ca preturile cerute de cumparatori sunt de-a dreptul "umflate", iar o evaluare ar putea sa stabileasca un pret mai scazut cu cel putin 5%. In aceste conditii, singura solutie pentru cei care viseaza la o locuinta este sa mai astepte pana la normalizarea situatiei, daca nu au suma ceruta si sunt la "mana" bancii. La fel se pune problema si cand potentialul cumparator are toti banii pentru achizitionarea locuintei. "Persoanele care nu au suficiente informatii pot cadea usor in capcana zvonurilor, platind pentru o proprietate mai mult decat face. Asa ca, apelarea la serviciile unui evaluator se poate dovedi utila, chiar daca nu este obligatorie, spune directorul companiei Darian.

Daca evaluarea tine cont de evolutiile de pe piata, nu acelasi lucru se poate spune despre costul evaluarii. "Pretul evaluarii nu depinde nici de valoarea locuintei, nici de marimea sa in metri patrati, ci de complexitatea procesului in sine", spune Adrian Crivii. In general, pentru un apartament, evaluatorul percepe in jur de 80-100 euro, in timp ce, pentru case sau vile, costul este de 150-200 euro. In situatia in care cumparatorul a ales un apartament de pe plansa, vandut din faza de proiect, evaluarea se va face in alte conditii. Iar banca va da creditul in functie de rezultatul analizei. "Metoda de evaluare folosita pentru imobilele aflate in constructie este bazata pe costurile pe care le presupune ridicarea cladirii respective", precizeaza specialistul. Cu totul diferit se face evaluarea unui apartament pe care proprietarul se gandeste sa-l inchirieze unei firme.

Sursa

19 February 2007