Impactul destrămării Uniunii Europene pare a fi un scenariu greu de acceptat, pentru liderii zonei. Europa a început să facă cunoscut oficial faptul că este dispusă la concesii, pentru ca Grecia să rămână în Zona euro. Desigur, vor exista în continuare negocieri dure, iar Grecia va avea tot timpul presiunea respectării obligaţiilor impuse de Uniunea Europeană.

25263-i96kjiuwvq3y.jpgGrecii şi-au încălcat din nou angajamentele referitoare la reducerea cheltuielilor, dar Europa pare să fie mai puţin fermă de data aceasta. În locul discuţiilor despre destrămarea Uniunii Europene au apărut discuţiile despre concesiile pe care întreaga zonă trebuie să le facă pentru ca Grecia să rămână în UE. Astfel, Zona euro vrea să negocieze cu Grecia relaxarea programului de austeritate. Indiferent de rezultatul alegerilor din Grecia de la sfârşitul acestei săptămâni şi indiferent ce guvern va fi format, va fi nevoie de negocieri, potrivit discuţiilor care au loc în cercurile UE, potrivit Financial Times Deutschland.

„Vom face tot posibilul pentru menţinerea Greciei în Zona euro, atât timp cât îşi respectă obligaţiile”, a declarat preşedintele UE, Herman Van Rompuy.

La nivel oficial însă, liderii Zonei euro cer Greciei să îşi respecte angajamentele, dar toată lumea pare să înţeleagă că o asemenea cerinţă este greu de respectat. Ministrul german de Finanţe Wolfgang Schauble a recunoscut că Grecia nu reuşeşte să urmeze programul de reforme.

CITEȘTE ȘI Autorităţile de la Atena se pregătesc pentru o ieşire din Zona euro. Cum ar fi afectat sistemul financiar internaţional?

 

14 June 2012