Moneda unică europeană ar putea dispărea până la Crăciun, dacă autorităţile europene nu încep imediat să aplice măsurile de criză. Aceasta este perspectiva celui care, până nu demult, a condus cele mai importante operaţiuni economice din zona europeană: fostul preşedinte al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

22260-euro.jpgJacques Attali, fostul preşedinte BERD, anunţă că nu mai este timp. Moneda unică europeană este în pericol mai mult decât niciodată, iar dispariţia ei este iminentă. Singurul lucru care ar putea să blocheze acest eveniment este determinarea liderilor europeni. Aceştia trebuie să implementeze urgent strategiile de criză, oricât de incomode sau dificile ar fi ele. Altfel, euro mai are doar câteva săptămâni de viaţă.

Întrebarea care trebuie pusă este următoarea: va mai exista euro până la Crăciun? Exista 50% şanse ca moneda unică să reziste până la această dată şi 50% şanse să fie cel puţin angrenata în procesul care va duce la colaps", spune Jacques Attali.

Economistul nu vede decât o singură variantă prin care moneda europeană ar putea fi salvată: Banca Centrala Europeana trebuie să cumpere obligaţiunile statelor europene care sunt puternic afectate de criză. El consideră că această instituţie ar trebui să renunţe la suveranitatea franceză, iar tratatele Uniunii Europene ar trebui schimbate.

Merkel şi Sarkozy: dacă Italia se prăbuşeşte, Zona euro se destramă

Economia Italiei este acum principalul punct de îngrijorare al oficialilor europeni. Mai mult decât Grecia, Italia are puterea de a trage un întreg sistem după ea, în cazul în care nu ar reuşi să îşi rezolve problemele economice. 

„Prăbuşirea economiei Italiei ar conduce inevitabil la sfârşitul monedei euro", l-au avertizat preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel, pe premierul italian Mario Monti.

În tot acest context însă, există şi semnale pozitive. Sau poate doar economişti optimişti. Cert este că voci cu greutate la nivel european îndeamnă la calm, spunând că perspectiva prăbuşirii Zonei euro este un scenariu fatalist şi neplauzibil. 

„Nu văd cum s-ar putea destrăma Zona euro. Nu există motive pentru speculaţii privind destrămarea acesteia. Italia este membră fondatoare a Uniunii Europene şi a Zonei euro şi va rămâne parte centrală a euro şi în viitor", asigură comisarul UE pentru Afaceri Economice, Olli Rehn.

Începutul sfârşitului? Euro scade de patru săptămâni, cel mai îndelungat declin din ultimul an şi jumătate

Moneda euro a încheiat ultima săptămână în scădere faţă de dolar, marcând cel mai îndelungat trend descendent din ultimele 18 luni. Pieţele şi-au pierdut încrederea în euro imediat după ce Germania a anunţat că nu a reuşit să plaseze pe piaţă o treime din obligaţiunile oferite într-o licitaţie, alimentând astfel temerile privind criza datoriilor de stat. Vineri, euro a scăzut cu 2,1%, la 1,3239 dolari, de la 1,3525 dolari la finele săptămânii anterioare.

CITEŞTE ŞI: Patriciu: Euro e pe moarte. Introducerea monedei a fost o măsură "abuzivă, inutilă şi nocivă"


28 noiembrie 2011