A stat toată viaţa la doi paşi de centru. Întâi în zona Mântuleasa, apoi pe Dimitrie Cantemir, în Dorobanţi, iar de ani buni locuieşte aproape de Teatrul Naţional. Eugen Cristea recunoaşte însă că locaţia nu e totul şi că visează la o casă mai spaţioasă, cu o curte mare, situată undeva la margine de Bucureşti.
E conştient însă că din salariul de actor nu prea are şanse să-şi vadă visul
cu ochii, dar ăsta nu-i un capăt de ţară. Actorul e mulţumit de zona în care locuieşte, mai ales că îi stârneşte amintiri plăcute. „Faptul de a sta aici reprezintă şi o bucurie, pentru că,
în fond, eu m-am născut, în urmă cu foarte mulţi ani, foarte aproape de aici.... adică în apropiere de strada Mântuleasa, pe strada CF Robescu. Nu mai există casa, este exact lângă biserica Sf.
Mina, după care am avut o perioadă mai lungă în care am stat cu părinţii în fosta magistrală nord-sud, bulevardul Dimitrie Cantemir, cum i s-a spus mai apoi, pe urmă în Dorobanţi şi pe urmă,
după însurătoare, ne-am stabilit aici", povesteşte Eugen Cristea.
Decizia a fost influenţată de o serie de factori. A contat că imobilul este situat aproape de teatru şi că apartamentul de atunci al actorului nu era în cea mai bună stare. „Casa asta a aparţinut soacrei mele. Când ne-am stabilit aici am găsit tot în bloc o garsonieră aproape de dimensiunile acestea şi am zis că rămânem aici. Am preferat să renunţ la casa din Dorobanţi, pentru că, din nefericire, era foarte nesigură. Era un bloc care din păcate s-a cam zguduit la toate cutremurele. El fiind făcut din prefabricate, practic băgai degetul în crăpăturile dintre plăcile respective. Plus că acel bloc a avut şi o poveste foarte ciudată. Iniţial, când l-am ales, era în fază de proiect... mă rog, părinţii mei l-au ales. Fiind în fază de proiect, trebuia să aibă un balcon foarte lung şi la vremea respectivă a trecut tovarăşa pe acolo şi a spus: „e prea mare spaţiul." Şi atunci, dintr-un balcon care avea o lungime foarte mare, s-a ajuns la un balcon foarte mic. Şi vă spun, ce ne-a atras a fost faptul că, este hai să recunoaştem, chiar în buricul Bucureştiului. Ăsta a fost motivul", punctează actorul.
Eugen Cristea este mulţumit că stă într-o zonă curată şi că are un părculeţ în apropiere. E drept, traficul este departe de a fi lejer, dar nu le poţi avea pe toate. „Zona este extraordinară, în sensul că, în ciuda aparenţelor, e o zonă destul de liniştită din punct de vedere uman, mai puţin liniştită din punct de vedere al circulaţiei, pentru că este un balamuc şi-un zgomot... ieşite din comun, ambele, şi balamucul, şi zgomotul", spune actorul.
La capitolul „dezavantaje", Eugen Cristea aminteşte un singur lucru: „suprafaţa. Care este foarte mică. Şi de foarte foarte multe ori avem probleme, fiind şi colecţionari de căni, de obiecţele mai mici sau mai mari, de chibrituri, de DVD-uri, de CD-uri. Avem chiar colecţii impresionante. Ăsta este un mare dezavantaj. Faptul că nu mai ştii unde să le pui. Datorită acestui neajuns trebuie să fim foarte bine organizaţi şi foarte ordonaţi. De pildă, am reuşit să cumpărăm acel dulăpaş, acea micuţă bibliotecă din lemn natur care a preluat foarte mult din lucrurile pe care le avem. Repet. Pasiunile costă, şi băneşte, şi te costă şi din punct de vedere al spaţiului. Cu toate acestea, fără să folosesc vorbe mari, n-aş da pe nimic locuinţa asta. Pentru că ea este destul de bine dotată, şi din punct de vedere electronic, bucătăria care are 0,004 mp e dotată cu tot felul de aparaturi mai mult sau mai puţin folositoare", precizează actorul.
Însă, chiar şi aşa, Eugen Cristea nu ar renunţa cu una cu două la casa din buricul târgului. „În ciuda dimensiunilor ultrareduse, această căsuţă reprezintă un adevărat univers. E un loc în care ne simţim bine, şi, eu crezând foarte tare şi în paranormal, cred că este şi un loc bântuit de vibraţii bune. Contează, după cum bine ştiţi, contează ca şi casa, ca şi apartamentul, ca şi locuinţa să aibă ceva benefic în ea. Şi aici cred că sunt lucruri benefice şi vibraţii bune. N-aş prefera, iertat să fiu, o vilă din aceasta de prost gust, în care dacă vecinul are 26 de camere, tu trebuie neapărat să-ţi faci 28, ca să te lauzi. Din păcate există şi acest principiu, această modalitate de gândire", punctează actorul care recunoaşte că a visat şi visează încă la o locuinţă mai spaţioasă. Cu o curte mare. „Am urât întotdeauna blocurile şi întotdeauna din păcate am avut parte de ele. În afară de prima locuinţă din CF Robescu. Eu regret foarte mult casa din CF Robescu, de aici, din apropiere, pentru că avea curte. O curte destul de mare. Nu neapăra pentru - lucru pe care iarăşi îl consider exagerat la noi - pentru „celebrul" grătar pe care să ţi-l faci şi să împuţi toţi vecinii cu mirosul de mici şi de bere. Aceste lucruri atât de specifice, vai, românilor. Pentru a sta pur şi simplu la aer. A trăi într-o cutie, aşa, nu e totuşi cel mai fericit lucru cu putinţă de pe pământ", explică Eugen Cristea.
Însă, spune el, este aproape imposibil să strângi banii pentru o casă din salariu. „Se întâmplă un fenomen foarte ciudat. Noi fiind un cuplu şi fiind nişte oameni care trăim numai din muncă cinstită, ne este foarte greu să punem un ban deoparte, ca să strângi sutele de mii de euro necesare unui apartament cum ne-am visa. Căci aş visa la aşa ceva. Aş visa de pildă la un dormitor imens cu un pat imens. Aş visa la o cameră mare în care să fie măcar pe doi pereţi numai biblioteci. Aş visa. Şi biblioteci mobilate cu cărţi, nu numai cu cotoarele, cum am auzit că se poartă, ca să le ai aşa din piele şi să arăţi cum citeşti tu, chipurile. E foarte greu, am făcut toate calculele, credeţi-mă şi e foarte greu de ajuns la 150.000 de euro că, mă rog, ne mai uităm şi noi... dar ne mai linişteşte, cu ghilimelele de rigoare, ne mai linişteşte faptul că există alţii care o duc mult mai rău. Am colegi care stau în minigarsoniere, dacă se poate spune aşa ceva", povesteşte actorul, care adaugă că „nu întotdeauna lucrurile se aşează aşa cum ar trebui să se aşeze. După o viaţă de muncă şi după o viaţă dedicată unui public care, constat cu bucurie că încă ne iubeşte, cred că meritam o soartă mai bună. Şi o casă ceva mai mare".
Iar dacă ar reuşi să aibă casa la care visează, Eugen Cristea ştie exact cu cine i-ar plăcea să se învecineze. „Radu Beligan. Stă la câteva străzi de aici, dar mi-ar plăcea să fim în acelaşi bloc. Şi fireşte mulţi alţi colegi. Şi, în general, mi-ar plăcea să-mi fie oricine vecin, atâta vreme cât este civilizat, atâta vreme cât nu bate în ţevi, atâta vreme cât nu dă cu toporul în soţie, atâta vreme cât nu dă muzica la maximum şi atâta vreme cât ştie să răspundă la salut", mărturiseşte Eugen Cristea.
Actorul nu are o casă de vacanţă, însă recunoaşte că în momentul de faţă nici nu ar avea timp să se bucure de ea. Însă şi el şi soţia lui se gândesc serios ca, după ce vor ieşi la pensie, să-şi vândă casa şi să lase Bucureştiul pentru un loc cu aer mai curat. „Ne-ar bate gândul să lichidăm şi să ne stabilim într-un orăşel chiar pe placul nostru, care se numeşte Breaza".
Eugen Cristea mărturiseşte că meseria de actor l-a plimbat prin toată lumea. I-au plăcut casele din Bruxelles şi din Bruges, dar, spune el, dacă ar fi să plece din ţară ar alege, fără doar şi poate, Canada. „Pentru că este o ţară liniştită, pe care am vizitat-o de foarte multe ori. Pentru că oamenii sunt liniştiţi, sunt deosebit de civilizaţi, iar casele de acolo, având ocazia să vizităm foarte multe, mi se par cu totul aparte. Pentru că, dintr-un anume punct de vedere, şi probabil că aceasta este atracţia pentru această ţară, dintr-un anume punct de vedere, Canada este destul de europeană. Şi ca înfăţişare, şi ca mod de viaţă chiar. Casele sunt deosebite, sunt case d-astea cum ne plac nouă, şi soţiei, şi mie, sunt case foarte deschise, deci, nu ştiu, eu am senzaţia că acolo nu există hoţi. Pentru că intri direct, ai o pajişte superbă în faţa casei, iar restul de imobil, ca să zic aşa, se află undeva în spate. Adică un chioşculeţ, o grădină, grădini care de cele mai multe ori sunt chiar cultivate şi îngrijite de către proprietari, şi sunt foarte bine împărţite în interior. Adică în general există câte două sau trei dormitoare, fie la parter, fie la etaj, bucătăriile sunt imense, iar stilul, deşi nu este foarte unitar, reuşeşte în cele din urmă să aibă o anume unitate prin bun gust", încheie actorul.
13 December 2010
