Răzvan Muntean și Dragoș Vîlceanu, președinte Asociației Brokerilor Imobiliari (ABI), au discutat în cea mai recentă ediție „ZAI la o cafea” despre subiecte controversate din piața imobiliară: etica, educația imobiliară și legislația în acest domeniu.

42429-2019-05-24_16h42_16.png












 

Care este diferența între broker și agent imobiliar?

Dragoș Vîlceanu

„În legislația noastră nu există nicio diferență. Dimpotrivă, meseria de agent imobiliar este trecută în nomenclatorul meseriilor „agent imobiliar (broker imobiliar)”. La nivelul anilor 1996 – 1997, a fost lansat standardul pentru această meserie – pentru că această meserie există, contrar bârfelor din piață, este în C.O.R., există un standard în baza căruia pot fi autorizate școli care să elibereze diplome recunoscute de către autorități și în baza cărora poți să-ți faci un PFA, un SRL unic sau să fii administrator la o agenție imobiliară sau să te angajezi cu contract de muncă ca agent imobiliar (broker imobiliar).

Normal că în practica europeană și mondială prin „broker” înțelegem mai mult decât un agent, pentru că brokerul este și „owner”, cel care are agenți angajați. Deci în lume vom întâlni și agenți și brokeri. Brokerii sunt și agenți, în același timp, dar agenții nu sunt brokeri. Ca să ajungă brokeri, trebuie să îndeplinească niște criterii suplimentare – asta în practica internațională.

La noi nu există această diferențiere. Diferența este dată strict de apartenența la o asociație sau alta, din punctul meu de vedere. Agenții fac parte dintr-o asociație a agenților, iar brokerii dintr-o asociație a brokerilor. Dar toți membrii noștri sunt persoane fizice.

Din punctul meu de vedere întotdeauna vor fi două asociații, așa cum în America există două asociații foarte mari -  una a agenților și una a brokerilor, așa cum în Italia există două asociații foarte mari, și în Franța, și în Spania.

Noi ne-am înființat în același timp cu asociația agenților, era normal să existe o diferență atât la nivel de titulatură, cât și la nivel de concept. Pentru că orientarea agenților este către practicile americane, iar orientarea noastră este mai mult spre practica europeană. Este și o diferență de ideologie, până la urmă și de lucru cu publicul, în ultimă instanță.”

Etica imobiliară

Dragoș Vîlceanu

„Cred că ar trebui să începem de la o definiție pe înțelesul tuturor și să ne gândim că etica a apărut înaintea religiei. Dacă vorbim despre etică vorbim despre 500 de ani înainte de Christos. Din punctul meu de vedere, ca să dau o definiție de etică cred că ar trebui să trecem prin morală, iar dacă ne apropiem de imobiliare cred că ar trebui să ajungem la educație, educația imobiliară. Dacă mă întrebi pe mine, etica în imobiliare ar trebui să o definim mai simplu ca educație imobiliară.

Putem spune că îndeplinește această condiție o persoană care poate să ofere servicii la un standard de calitate foarte înalt. Iar pentru asta trebuie să fii foarte bine pregătit din punct de vedere profesional. Iar acest aspect este foarte discutabil, pentru că noi prestăm servicii. Și în prestări servicii nu există o unitate de măsură a calității, iar aceasta este o mare problemă din punctul meu de vedere.

Revenind la atică, noi nu suntem foarte cramponați de ideea de etică și nu radicalizăm discuția asta. Mai degrabă aș merge pe ideea de standardizare și de proceduri, în așa fel încât toată lumea să înțeleagă ce facem noi, cu ce ne ocupăm, ce servicii oferim și să știe ce să ne ceară. Pentru că etica se schimbă de la an la an.

Dacă vorbim de renumitul cod NAR, care a prins rădăcini în partea de sud a Europei în special, acesta este schimbat, adaptat în fiecare an. Orice cod etic poate fi îmbunătățit. Din punctul meu de vedere, cred că trebuie să-mi respect în special clientul, meseria pe care o practic, iar pentru asta trebuie să fiu pregătit să ofer niște servicii de foarte bună calitate. Degeaba definesc un cod etic pe care la anul îl modific.

Mai mult decât atât: noi vorbim despre un cod etic în limba română. Dacă cineva are curiozitatea să citească codul etic în engleză va avea surprize. De exemplu, vă rog să citiți art. 16 din codul etic NAR și să vedeți cum a fost tradus în România. Faptul că vrem să lucrăm într-un anumit mod e ok, este un standard de lucru pe care oricine îl poate adopta, dar ca NAR să îți impună să lucrezi așa nu mi se pare ok.

Inclusiv în SUA există conceptul de exclusivitate, nu doar reprezentare exclusivă. Vreau să spun că se poate lucra foarte frumos și în exclusivitate fără să fie neapărat reprezentare. Dar, în România, la traducere, a fost exclus cuvântul „exclusivitate”.

Mai mult decât atât, și în codul nostru etic, și în al lor se spune că nu ar trebui să ne încălcăm drepturile stabilite printr-un contract în relația cu un client. Sunt agenți imobiliari în România care, atunci când întâlnesc un contract de exclusivitate, spun: „ăsta e struțo-cămilă! Ăsta nu-i contract, eu pot să intru peste tine, pentru că vreau să iau reprezentare”. Asta nu mi se pare corect. Să încercăm să radicalizăm modul ăsta de lucru: lucrez doar așa. Noi încă nu suntem pregătiți să ajungem la nivelul ăla, nici americanii nu sunt, acolo nu impun modul acesta de lucru.

Unde mai este etica?

De exemplu, eu am un contract de exclusivitate cu un proprietar. Un agent care lucrează în reprezentare consideră că este dreptul lui să se ducă peste proprietarul meu.”

Răzvan Muntean

„Dacă ai contract de exclusivitate înseamnă că îți iei comision și de la vânzător și de la cumpărător.”

Dragoș Vîlceanu

„Nu este obligatoriu.”

42430-razvan_muntean.jpg

 

Răzvan Muntean

„Dar, indiferent ce face proprietarul, el trebuie să-ți plătească comision. Atunci poate veni omul care vrea să reprezinte proprietarul și să spună: uite, eu te pot reprezenta, în condițiile contractului de mandat. Dar proprietarul știe că dacă mai semnează un contract de reprezentare exclusivă, trebuie oricum să îți plătească și ție comision.”

Dragoș Vîlceanu

„Nu este etic, asta încerc să spun.”

Răzvan Muntean

„Este alegerea lui să lucreze în paralel cu doi, dacă vrea. În practică nu cred că proprietarul își permite să plătească un comision dublu.”

Dragoș Vîlceanu

„Noi, pentru că respectăm foarte mult colegii din piață care au muncit să obțină un contract de mandat, vrem să îi anunțăm pe toți agenții care folosesc aceste contracte că, potrivit Codului civil din România, mandatul poate fi oricând anulat. În orice moment, proprietarul îl poate anula, indiferent ce scrie în acel contract, prevederile Codului civil prevalează. Nici nu mai trebuie numit contract de mandat. Eu nu pot să iau mandat. Pentru că dacă iau un contract de mandat în orice moment proprietarul îl poate rezilia. Este articol din Codul civil care este deasupra oricărui contract. Din punctul meu de vedere, acel contract este unul de prestări servicii cu niște clauze de exclusivitate și cu o clauză care îmi spune: colaborez cu toți brokerii și nu iau comision de la cumpărător. Atât. Nu este un contract de mandat. Pentru că este riscul meu, ca agent, să iau un mandat care în orice moment poate fi reziliat.

Am studiat foarte mult acest subiect, pentru că noi, la Asociația Brokerilor Imobiliari, suntem foarte interesați să adoptăm un sistem de lucru pe care să îl adaptăm și în România în așa fel încât să simțim într-adevăr că evoluăm.

În România, în momentul de față, se lucrează foarte mult pe intermediere. Este probabil undeva la 95%. Toți vrem să ajungem la reprezentare exclusivă pentru că aceasta este cea mai sigură cale pentru mine, ca broker imobiliar, să-mi dovedesc calitatea serviciilor. Când sunt pe intermediere, pentru că proprietarul lucrează cu mai mulți brokeri imobiliari, suntem în concurență, inclusiv cu proprietarul, pentru că nu avem nicio garanție a comisionului. Și, în concluzie, nici nu poți să te angajezi la niște servicii care să-ți provoace, până la urmă niște costuri. Așadar, 90 – 95% din piață lucrează pe intermediere. Noi, de aproape zece ani de zile, avem contracte standardizate de exclusivitate. Sunt contracte care includ o clauză.

Noi avem ordonanța 174/2008, care reglementează activitatea agenților imobiliari și care ne impune anumite clauze în contractele noastre de prestări servicii. Foarte multă lume, în necunoștință de cauză, spune că nu este reglementat acest domeniu de activitate. Este foarte bine reglementat, mai ales în domeniul proprietății, iar în domeniul prestărilor de servicii avem ordonanța 174/2008 care spune foarte clar ce trebuie să conțină un contract de prestări servicii în domeniul imobiliar. Pe baza acelei ordonanțe, noi am elaborat aceste contracte standardizate care impun brokerului un anumit tip de contract. Brokerul ABI este obligat să lucreze cu contractele standardizate.”

Răzvan Muntean

„Contractul, în general, nu este o formă standardizată. Că există o indicație, că ar fi bine să pui, confom legii, următoarele articole euna, dar contractul în sine înseamnă o negociere între părți. Iar o standardizare poate fi periculoasă pentru că te trezești ca la bancă.”

Dragoș Vîlceanu

„Contractele au ultimul capitol care are spații libere și, în orice moment, putem să renegociem o anumită clauză.

Deci contractele de exclusivitate pe care noi le folosim de foarte mult timp spun că proprietarul lucrează doar cu mine, dar, în același timp, eu nu mă angajez în fața proprietarului să nu iau comision de la cumpărător. De obicei, cumpărătorul este cel care îți creează cele mai multe costuri. Cumpărătorul este cel care te ia și te plimbă, care este nehotărât. Este foarte ușor să lucrezi o proprietate, pentru că ea nu se schimbă. Se schimbă eventual prețul. Dar cumpărătorul se poate schimba. Și atunci, cumpărătorul este cel care îți creează costuri, care te scoate din casă. Cu proprietarul costurile sunt până la a lua contractul, după aceea ține doar de promovare.

Așadar, noi folosim aceste contracte de reprezentare, noi folosim această modalitate de lucru, numai că nu radicalizăm lucrurile în relația cu consumatorul. Clientul trebuie să aibă posibilitatea aă aleagă între cele trei variante de colaborare: intermediere, exclusivitate și reprezentare.

Diferența dintre contractul meu de reprezentare și contractul meu de exclusivitate este dată de faptul că, în reprezentare, este dată de faptul că în reprezentare mă oblig să colaborez cu toți brokerii imobiliari și să cedez comision din remunerația mea și să nu încasez comision de la cumpărător. Nefiind plătit de cumpărător, asta înseamnă că reprezint doar interesele vânzătorului. Asta este singura diferență. Dar noi nu radicalizăm lucrurile la modul „nu îmi dai reprezentare, mă ridic și plec”. Cam așa se pune problema, în prezent, în fața consumatorului.

Din punctul meu de vedere, etic este să încerci să servești clientul cât mai bine.

Noi, ABI, suntem o interfață între profesionist și publicul larg. Acesta este rolul nostru, ca asociație: să îl educăm pe brokerul imobiliar și să îi dăm instrumente care să îl ajute să ofere niște servicii la standardul cerut de legislație. Și, bineînțele, mai nou intenționăm să adoptăm și standardul imobiliar european.

Acum suntem în faza în care o să adoptăm codul etic din standardul imobiliar european. Le-am citit cu atenție și pe al nostru și pe cel european și constat că s-ar putea, în ultimă instanță, să facem un melanj între ele. Pentru că foarte multe lucruri pe care noi le-am adoptat împreună acum zece ani mi se par perfect valabile și în prezent și nu văd de ce să le modificăm.”

Se poate colabora în afara reprezentării?

Dragoș Vîlceanu

„Cred că acesta este următorul pas. Se poate colabora în exclusivitate. Lucrul ăsta se întâmplă și în SUA. Sunt foarte multe contracte de exclusivitate cu comision la cumpărător. Există așa ceva.

Degeaba fac reprezentare dacă iau comision 2 – 3% de la vânzător, că atunci nu mai este reprezentare deja. În piață este plin de contracte de reprezentare cu comision zero către brokerul colaborator. Asta înseamnă că nu am altceva decât o exclusivitate, din moment ce nu am suficienți bani din comisionul negociat cu proprietarul să-mi plătesc brokerul colaborator. Cum pot să spun că aceasta este reprezentare?

Diferența dintre exclusivitate și reprezentare este dată doar de acest aspect: faptul că am suficienți bani de la vânzător să pot să-mi plătesc broker-ul colaborator. Dacă eu nu am suficienți bani de la vânzător să pot să-mi plătesc broker-ul colaborator, aia nu mai este reprezentare, este exclusivitate cu clauză suplimentară de zero la sută de la cumpărător.

Din acest motiv, eu cred că trebuie să găsim o cale de mijloc și asta numai cu ajutorul dialogului. Ok, merg pe ideea să reprezentarea este o formă ideală de lucru și pentru proprietar, și pentru mine, ca broker imobiliar. Dar, dacă eu nu reușesc, din motive economice, să conving proprietarul să plătească și comisionul brokerului cumpărătorului, trebuie să găsim o cale de mijloc, pe care să o respectăm ca o formă de colaborare cu clienții și să o recunoaștem ca atare. Pentru că, până la urmă, asta e impusă și de piață.”

Câți membri are ABI?

Dragoș Vîlceanu

„Dacă prin membri înțelegem persoane cu cotizația plătită la zi, sunt circa 150. Mai au timp să plătească această cotizație până la sfârșitul anului. Altfel, sunt aproape 400 care folosesc instrumentele noastre, se prezintă în piață ca brokeri ABI. Dar, din ei, ca în România, 250 nu și-au plătit „facturile”.”

Ce înseamnă „broker ABI”?

42431-dragos_vilcean.jpg


Dragoș Vîlceanu

„Este vorba despre insignă, despre ecuson, dar, în primul rând, este vorba despre diploma pe care o obții la școala ABI, după ce absolvi cursurile, care costă 600 de lei. Scopul cursurilor este să îi facă pe oameni să ia primul contact cu piața imobiliară, cu caracteristicile ei și cu ce ar presupune activitatea de broker imobiliar. La noi la școală vin foarte mulți doar ca să se familiarizeze cu ideea de agent și broker imobiliar. Să vadă ce presupune această activitate, pentru că nu prea au de unde să afle informații și atunci plătesc 600 de lei, vin la o școală de trei zile și se decid: încerc sau nu încerc. Jumătate sunt oameni vechi, care simt nevoia să treacă prin școală pentru că la școală înveți legislație, marketing, comunicare. E un curs care durează trei zile, nu o școală. Școala presupune toate cursurile pe care noi le avem. Este un curs pentru oamenii care nu au avut nicio tangență cu piața imobiliară. Cine dorește să continue activitatea și să facă o carieră ar trebui să urmeze toate cursurile de la școala ABI. Noi avem un set complet de cursuri. Avem o curriculă care este publicată pe site, avem și programa cursurilor pe 2019. Iar la școala ABI găsiți inclusiv cursuri de reprezentare.

La noi, dacă nu ai studii superioare și experiență, te numești stagiar. Iar cei aflați în această situație trebuie să-și declare acest statut, faptul că nu are încă nici pregătirea practică, nici teoretică necesară pentru a se ridica la un standard de broker acreditat.

La ABI există o comisie de etică unde primim în permanență sesizări din partea consumatorilor cu privire la un broker sau altul, indiferent dacă sunt sau nu membri ABI. Iar foarte multe sunt nefondate. Adică oamenii încă nu știu ce să-i ceară agentului imobiliar, nu știu la ce să se aștepte din partea unui agent imobiliar și, de foarte multe ori, au niște pretenții nepotrivite sau disproporționate. Problemele, în general, pornesc de la bani, deoarece comisionul agentului imobiliar este o sumă semnificativă, de multe ori este cel mai mare cost într-o tranzacție -  mai mare decât impozitul la stat, decât onorariul notarului și, când faci o evaluare a serviciilor oferite de către brokerul imobiliar, s-ar putea ca unii clienți să considere că onorariul negociat inițial este prea mare. Și se ajunge la discuții de acest gen. Dar, în zece ani, s-a întâmplat o singură dată să excludem un broker imobiliar pe motiv de etică.

Comisia de etică are codul de etică în față și sesizările sunt primite doar în scris și cu referire la articolul din codul etic care a fost încălcat.”  

Standardul european în imobiliare

Cristian – Petru Popescu – Ialomița, președintele comisiei tehnice pentru servicii ASRO

„Realizarea standardului a fost posibilă datorită unui efort foarte, foarte mare al multor specialiști, experți din toate domeniile, nu numai din imobiliare, și din administrație, și din legislație din toate țările comunității europene.

Standardul a apărut ca o solicitare a Parlamentului și a Comisiei Europene care au considerat necesară o legislație europeană în ceea ce privește activitatea imobiliară, care era legiferată foarte diferit, așa este și acum, destul de diferit în țările membre ale comunității europene, pentru a facilita legăturile, afacerile, conexiunile transfrontaliere.

Întâi am participt cu toții la încercarea de a elabora o legislație europeană, adică o normă plină europeană. Am ajuns la concluzia că este imposibil, din cauza diferențelor foarte mari de legislație și atunci s-a ajuns la concluzia că un standard, care nu este obligatoriu – este important de cunoscut, spre deosebire de o lege normă europeană un standard nu este obligatoriu, este opțional – este soluția optimă. Și așa a luat naștere standardul european, după 10 -15 întâlniri de dimineața până seara cu cel puțin 70 până la 100 de specialiști din toate țările europene.

Am auzit critici la adresa standardului, sigur că orice lucru poate fi perfecționat, dar mi-e greu să cred că, la vremea respectivă și chiar și acum, s-ar putea face o treabă mai serioasă.

Nu mai fac parte din structurile de organizare imobiliară europene. După cum știți, am fost vicepreședintele Confederației Europene Imobiliare, care acum, împreună cu cealaltă mare asociație europeană urcă spre 300.000 de membri. Ei au și generat, de fapt, Confederația Europeană, activitatea pentru standard. Standardul există, nu știu cine a început să îl implementeze.

Etapele ar fi următoarele: în primul rând, trebuie adoptat de fiecare țară, cu alte cuvinte standardul european să fie transformat într-un standard național, ceea ce știu sigur că s-a făcut în România și în Moldova. În alte țări nu știu.

La noi există acest standard românesc, bineînțeles că nu mai poate exista un alt standard. Standardul are un caracter de unicitate, chiar dacă nu este obligatoriu. Deci nu mai poate exista un alt standard,echivalent într-o țară din comunitatea europeană. Dacă altcineva ar vrea să facă un alt standard în România, ar trebui în primul rând să vadă dacă mai există în comunitatea europeană un astfel de standard echivalent sau asemănător, ceea ce nu poate să existe, drept pentru care acesta este standardul în vigoare.”

Standardul european vs legislația americană

42432-cristian_popescu.jpg


Cristian – Petru Popescu – Ialomița, președintele comisiei tehnice pentru servicii ASRO

„În primul rând, în SUA reglementarea NAR este o autoreglementare. NAR este asociația națională care, spre deosebire de România, acoperă 95 – 98% din activitatea imobiliară din SUA, care este de două – trei ori mai mare față de activitatea imobiliară europeană. Această reglementare, inclusiv codul etic, și toată legislația generată de NAR este autoreglementare, se aplică numai membrilor NAR.”

În România, dacă adopți codul etic NAR ești în contradicție cu standardul european?

„Nu are cum să fie în contradicție. Pentru că atunci când a fost elaborat standardul au participat specialiști din toate țările europene plus din Rusia, Asia, chiar și din SUA. Toată lumea a fost foarte interesată în elaborarea acestui standard care este unic pe plan mondial, nu mai există un alt tip de standard. Și atunci s-a încercat ca acest standard să acopere toate tendințele, toate tipurile de optică legislativă, toate diferențele legislative din țările membre, fără să le contrazică. Pentru ca, în momentul adoptării standardului, să existe suficientă flexibilitate ca să poată fi adaptabil. Adoptarea standardului permite orice tip de abordare a activității imobiliare.

În România există ASRO – Asociația Română de Standardizare și există un comitet tehnice, 373, care se ocupă de standardele în servicii și acesta este unul dintre standardele în servicii foarte important. Eu sunt președintele acestui comitet tehnic. Desigur, standardele se reînnoiesc, există chiar și o indicație potrivit căreia ar trebui revizuite la cinci ani toate standardele europene. Am verificat, acesta nu este în procedură de revizuire, dar asta nu înseamnă că nu pot fi emise păreri.”

De ce timp de zece ani nu s-a întâmplat nimic cu standardul european?

„În perioada în care a fost demarat standardul și chiar după aceea am încercat, în calitate de vicepreședinte al ARAI, să promovăm o lege imobiliară în România. Dacă o lege imobiliară, care este obligatorie, ar include și standardul printre prevederile legii, atunci standardul ar putea deveni obligatoriu, ar putea deveni o normă, dat fiind că standardul reglementează în totalitate, sub toate aspectele, activitatea imobiliară. Standardul nu este obligatoriu, după cum am mai spus. Dar, ca să poată funcționa un standard, este nevoie de o instituție de certificare.”

Dragoș Vîlceanu

„În momentul de față, cine vrea să intre în posesia standardului îl poate primi pe cale oficială de la ASRO. Iar standardul poate fi asumat de orice entitate care își dorește să respecte într-adevăr inclusiv codul etic din standard, pentru că standardul culminează cu un cod etic, pe care, din punctul meu de vedere, nu avem de ce să îl neglijăm și să nu îl luăm în calcul. Pentru că este un standard european.”

Cristian – Petru Popescu – Ialomița, președintele comisiei tehnice pentru servicii ASRO

„Dacă dumneavoastră, ca orice cetățean, mergeți la ASRO și cumpărați acest standard care este proprietatea ASRO deocamdată, cumpărați textul standardului tradus, sau, dacă vreți, și pe cel din franceză, engleză, germană, variantele originale. Aceasta nu vă dă niciun  drept de a aroga calitatea de persoană care respectă acest standard, de persoană certificată.

Vă trebuie o diplomă, un certificat care se acordă de către o instituție de certificare, este vorba despre instituțiile agrementate de RENAR (Asociația de Acreditare din România). De pildă, ultimii cu care am discutat erau de la o instituție din Austria care acorda aceste certificări. Pentru că certificarea presupune un program întreg de proceduri, de verificări, controale, presupune educație, este vorba despre acele unități de învățământ care reprezintă cam doi ani de studii. Astfel, se poate face trecerea de la ocupație la profesie.

Codul etic din standard este un cod general, de direcții de urmărit. Este un cod care poate fi adaptat, în esență, de către orice asociație. Dar fiecare asociație sau entitate care își propune să aibă un cod etic trebuie să-și creeze propriile limite, care sunt în acord cu specificul asociației respective.

Așadar codul etic din standard are numai norme general valabile, desigur că poate fi completat, însă orice asociație trebuie să-și propună un cod etic mai detaliat și care să respecte limitele pe care și le propune specificul asociației.”

Dragoș Vîlceanu

„Deci, din punctul dvs. de vedere, o asociație precum ABI, dacă pleacă de la ideea de autoreglementare și plecând de la codul etic al standardului imobiliar european, noi nu putem să evoluăm și în direcția asta? Într-adevăr, în momentul de față, anumite aspecte din standardul european sunt foarte greu de implementat, inclusiv cele cu referire la numărul de credite educaționale, pe care, în acest moment, este aproape imposibil să le impui. Credeți că nu este oportun ca cineva să încerce să facă acest pas în direcția asta? Adică, din moment ce eu vreau să mă autoreglementez, nu pot să încerc să respect standardul imobiliar european?”

Cristian – Petru Popescu – Ialomița, președintele comisiei tehnice pentru servicii ASRO

„Orice îl poate respecta, pentru că standardul este, de fapt, o descriere destul de exhaustivă a întregii activități imobiliare, acoperă toate aspectele acesteia. Nu puteți face oficial asta, nu vă puteți prevala de un certificat, pentru că trebuie să fiți certificat de o instituție agrementată oficial.”

Dragoș Vîlceanu

„Așa cum avem dreptul să spunem că respectăm un cod etic, credeți că cineva îmi poate interzice să spun că respect standardul imobiliar european? Eu, ca asociație profesională privată nonprofit. Nu am legătură cu statul român, care nu m-a ajutat cu nimic.”

Cristian – Petru Popescu – Ialomița, președintele comisiei tehnice pentru servicii ASRO

„Ca să fiți recunoscut ca având calitățile cerute de standard din toate punctele de vedere, inclusiv etica, atunci trebuie să fiți certificat. Asta se aplică la toate standardele, de toate tipurile și este o chestiune de bun-simț.”

Cât costă standardul la ASRO?

Dragoș Vîlceanu

„80 de lei, nu este vorba despre bani aici. Îl cumperi, este criptat, nu îl poți folosi decât tu și așa mai departe. Dar nu există cineva care să te certifice.

Toată Uniunea Europeană simte nevoia și toate asociațiile din UE simt nevoia să echilibreze un pic balanța, pentru că există o politică globală foarte agresivă a americanilor să acapareze și din punctul acesta de vedere toată planeta.

Abia acum, după zece ani, Italia a adoptat acest standard și una dintre asociațiile reprezentative din Italia a hotărât să facă lucrul pe care vrem și noi să îl facem, într-o formulă sau alta, care să îi mulțumească pe toți criticii pieței imobiliare.

În UE sunt doar vreo șapte țări care au legislație specifică, cu privire la activitatea de agent imobiliar, plus România, unde există ordonanța 174/2008, care îmi spune inclusiv ce să conțină contractul de prestări servicii dintre agent și consumator (fie că este vânzător sau cumpărător). Noi am reușit să standardizpm lucrurile, în așa fel încât să-l ajutăm pe broker să respecte și ordonanța 174/2008 și să nu pierdem procese din acest motiv, pentru că se ajunge destul de des în instanță.

Voiam să spun că a existat o inițiativă din partea tuturor asociațiilor. Am fost parte dintr-o comisie lărgită, cu toate instituțiile statului din România, o comisie tehnică, care și-a dorit elaborarea unei legislații care să reglementeze activitatea. S-a lucrat aproape un an de zile pe acest subiect, s-a ajuns la o formă finală a comisiei din punct de vedere al textului de lege. Și, pentru că eram deja în UE, a fost trimis acest draft către UE pentru a lua un aviz. S-a întors un aviz negativ. Pentru că s-a plecat de la un draft de 14 – 17 pagini și s-a ajuns la un proiect de lege pe care eu nu-l vedeam potrivit pentru noi. Din fericire, a primit aviz negativ din partea UE pe două directive: prestarea de servicii și acces în muncă. Și, din acest motiv, totul a rămas la nivel de proiect.

Ultimul e-mail care mi-a venit de la președintele acelei comisii era: din păcate, țin să vă comunic faptul că am primit aviz negativ din partea UE, pentru că încălcăm, cu proiectul nostru, două directive europene, cea cu privire la prestarea de servicii și cea cu privire la accesul în muncă. Pentru că legea respectivă avea niște reglementări cu privire la accesul în această meserie, care impuneau niște criterii pe care UE le-a considerat prea restrictive.

În momentul de față, noi suntem într-un vid din acest punct de vedere și singurul act normativ pe care eu îl iau în considerare și de la care pot să plec, să mă ghidez, ca să încerc să prestez niște servicii măcar conform legislației în ceea ce privește protecția consumatorului – act normativ pe care îl are în vedere orice judecător în momentul în care ajungi la un proces cu un consumator – este ordonanța 174/2008. Și noi de acolo am pornit ca să realizăm, împreună cu toți membrii din conducerea ABI de la momentul respectiv, acest set de contracte standardizate, pe care îl folosim de aproape zece ani, cu foarte mici adaptări.”

Răzvan Muntean

„Această zonă de educație a început prin anii 2000 cu vestita OG 3/2000, care s-a dovedit neconstituțională pe diverse puncte, printre care și zona aceasta de restricție la accesul în meserie. A venit apoi, după opt ani, prin 2008, acea inițiativă legislativă a voastră. Iată că, după încă nouă ani, din nou se vorbește despre legislație, despre necesitatea intrării în breaslă cu cât mai multă precauție, să nu intre oricine. Și iată că în continuare se primesc avize negative. Este foarte ciudat. De ce crezi că nu avem o lege imobiliară în momentul de față?”

Dragoș Vîlceanu

„În acest moment avem o reglementare care ne impune această diplomă pe care poate oricând oricine să o ia de la ABI. După trei zile ți-ai luat o diplomă și poți să devii agent imobiliar. Altfel nu poți să treci în contractul de muncă agent imobiliar. Cei care nu au o diplomă nu au voie să profeseze. Sau o fac pe riscul lor și dacă ajung în instanță vreodată cu un client... Noi am pierdut procese din acest motiv, pentru că oamenii se înscriau în ABI și cereau, în mod logic, un termen ca să facă școala. Nu le impuneam: întâi faci școala, apoi te înscrii. Omul spunea: lasă-mă o lună, două, trei să văd dacă mi se potrivește activitatea asta, în cadrul unei agenții imobiliare care, culmea, trimitea agenți la școala noastră. Și atunci patronii de agenție imobiliară îi trimiteau la școală, făceau școala, își asumau niște costuri și după trei luni omul se lăsa de imobiliare, așa că am ajuns la următoarea soluție: ok, lasă omul să aibă contact cu lumea imobiliară timp de șase luni și apoi să-și ia diploma. În practică, s-au înscris în ABI și nu a ținut nimeni evidența să vadă dacă și-a luat sau nu diploma. După trei ani, intrăm într-un litigiu și ajungem în instanță și pierdem proces din acest motiv. Brokerul nu a putut să depună la dosar o diplomă din care să reiasă că este pregătit să ofere servicii în acest domeniu, iar clientul a invocat că a fost indus în eroare, că i s-au dat informații eronate pentru că brokerul nu era pregătit.

La școala noastră vin foarte mulți doar ca să-și facă o idee cu privire la ce presupune această activitate și trebuie să știe toată lumea că, după această școală, mulți renunță. Spun: am venit să văd despre ce este vorba, nu mi se potrivește această meserie, trebuie să fiu foarte bun ca să practic această meserie. Este o concurență destul de mare în momentul de față pe piața agenților și brokerilor imobiliari.

Părerea mea este că oamenii trebuie să-și ia diploma aceasta acum. Pentru că este posibil ca într-o zi, să vină cineva și să spună: gata! Cum adică, tu îi dai dimplomă după trei zile? Diploma aceasta, o dată luată, este valabilă pe viață. Diploma aceasta o folosesc și italienii și grecii și spaniolii. Vin și fac școala asta la noi, pentru că la ei trebuie să facă șase luni și costă 5.000 de euro.

Cursurile noastre se termină cu fraza: ați înțeles că trebuie să faceți și alte cursuri? Nu este suficient.

În România, ne chinuim de foarte mulți ani să repunem pe picioare master-ul „Economia afacerilor imobiliare”, de la Facultatea de Contabilitate, condus de un fost președinte ANEVAR care este profesor universitar și își dorește foarte mult să facă asta. Nureușim. Într-unul dintre ani noi am spus că sponsorizăm noi 20 de locuri, plătim taxa pentru 20 de locuri, dar trebuie să facem minim 60. Acum nici măcar nu mai este listat, nu te mai poți înscrie. Există la Iași și o poți face la distanță și există și la Craiova.”

Tehnologia pentru agenți sau agenții pentru tehnologie?

Dragoș Vîlceanu

„Tehnologia pentru agenți. Într-o tranzacție imobiliară, agentul imobiliar își pune amprenta personală în proporție de 90%. 5% cred că reprezintă brand și 5% reprezintă tehnologie. În rest, din propria mea experiență, în orice moment poți să influențezi decisiv ca un cumpărător să ia o decizie foarte potrivită pentru el, pentru că rolul meu este, în ultimă instanță, să îi ofer clientului cea mai bună soluție pentru el. Tehnologia nu mă ajută decât până la un anumit punct. De la acel punct încolo va trebui să-mi impun amprenta personală, ca broker.”

 

22 May 2019