Companiile de construcţii sunt nemulţumite că în bugetul pentru anul 2012 nu sunt prevăzute suficiente fonduri pentru investiţii şi speră ca şi autorităţile să ajugă la acastă concluzie în primele luni ale anului viitor, când vor avea loc rectificări ale bugetului. Pe de altă parte, statul încă mai datorează constructorilor sute de milioane de euro.

22503-muncitori_constructii_37469700_85727100.jpg„Numai investiţiile şi proiectele reprezintă motorul economiei, restul este o consecinţă. Arieratele pe care Guvernul le are către firmele de construcţii a reprezentat una dintre cele mai mari probleme pe care Guvernul le-a avut în ultima perioadă. A afectat încasările la bugetul de stat şi la bugetele locale; a a fost întârziată finalizarea proiectelor; creşte riscul şomajului, dar şi a întârzierii salariilor şi a generat un dezechilibru general care se propagă şi în alte domenii conexe, cum sunt transporturile, serviciile, producţia de materiale de construcţii", a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, Cristian Erbaşu, preşedintele Patronatului Societăţilor în Construcţii (PSC).

Acesta a mai adăugat că în luna iunie, Finanţele aveau arierate în valoare de un miliard de lei şi că multe alte arierate sunt de la ministere. Spre exemplu, din datele PSC obţinute de la Ministerul Dezvoltării, datoriile către firme au fost în noiembrie 2011 de 200 de milioane de euro, iar din această sumă, peste 80% reprezintă datorii către firmele din domeniul construcţiilor.

Alte datorii către firmele de construcţii le au şi Ministerul Transporturilor, Mediului şi Învăţământului.

„Chiar şi Ministerul Învăţământului are arierate vechi la firmele de construcţii, pentru proiecte care au fost realizate de mult, iar unele firme au intrat în faliment, altele sunt la limita falimentului. În multe situaţii critice, băncile sau companiile de leasing au trecut la recuperarea utilajelor şi la executare silită, ANAF a blocat conturile restante, în condiţiile în care aceste firme au de recuperat bani", a mai adăugat Erbaşu.

Preşedintele PSC mai spune că multe ţări din UE au investit în infrastructură pe timp de criză, pentru a aduce un aport la creşterea economiei. „Investiţiile în infrastructură sunt cele mai importante pe timp de criză, şi nu descoperim noi roata, asta se face de sute de ani", a mai completat Erbaşu.

Pentru anul viitor, Erbaşu estimează o creştere cuprinsă între 10 şi 20% a sectorului construcţiilor faţă de 2012, dar asta datorită proiectelor de infrastructură anunţate, care vor avea un impact amr asupra acestui domeniu, dar nu suficient de mult pe cât şi-ar dori Patronatul.

„Ca să simţim ceva, ar trebui să fie o creştere de 20-30%, dar 2010 a fost un an critic. Cred că în 2011, creşterea sectorului va fi de10 - 15 - 20%, faţă de 201. Sunt pentru anul viitor proiecte de autostrăzi, cu dinanţărio de la Uniune, care după ani de zile, acum au fost finalizate studiile de fezabilitate, constestaţiile", mai spune Erbaşu.

Probleme şi la licitaţiile publice

Modificările aduse legii achiziţiilor publice au dus la un blocaj total, spune Adriana Iftime, secretarul general al PSC.

Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) trebuie să verifice, prin lege, toată documentaţia depusă la licitaţiile publice. Doar că, inainte de introducerea acestei norme, ANRMAP nu dispunea de numărul de angajaţi necesari pentru verificarea documentaţiilor, deşi sunt nevoie de 50 de persoane.

Astfel, numărul de licitaţii s-a redus de la 40-50/zi, cât au fost înregistrate în luna septembrie, la una, două licitaţii pe zi.

„Sistemul este complet blocat. Din 1150 de licitaţii, ANRMAP şi-a dat avizul penru doar 49, adică aproape 4% din total. Verificarea documentaţiilor este foarte bună, dar rezultatul este foarte prost. Autoritatea trebuie să-şi asigure numărul de angajaţi. Au fost cazuri în care care autoritatea contractantă a prezentat documentele, iar la verificare, au fost date înapoi pentru completare. Ori, de multe ori, s-a schimabt cu totul altceva în documentaţie decât ce se cerea. Noi propunem ca acest comportament neserios să fie penalizat", a declarat Adriana Iftime.

Aceasta mai spune că un pas spre rezolvarea acestei probleme este certificarea profesională a firmelor. Proiectul a fosr analizat de MDRT, iar cei la Patronat cred că este momentul ca autorităţile să aprobe documentul.


Sursa

7 December 2011