Faţă de momentul de vârf al pieţei imobiliare, preţul locuinţelor a cumulat o scădere totală de peste 40%, ajungând în prezent la nivelul din 2006, potrivit indicelui rezidenţial EPS. Însă piaţa imobiliară pare să se fi stabilizat, la nivel naţional: preţul locuinţelor a coborât cu doar 0,6% faţă de începutul anului trecut.

33917-preturi_rezidentiale.jpgPreţurile rezidenţiale la nivel naţional au scăzut cu 2% în primele trei luni ale acestui an, comparativ cu trimestrul precedent. Faţă de aceeaşi perioadă a lui 2013, preţurile au coborât cu -0,6%, ceea ce indică o piaţă stabilizată, se arată în cea mai nouă ediţie a Indicelui Proprietăţilor Rezidenţiale Eurobank Property Services (EPS) pentru piaţa din România.

RECOMANDARE: Condiţiile din piaţa imobiliară, asemănătoare cu cele de acum un deceniu. Ce urmează?

„De la momentul de vârf al pieţei imobiliare, consemnat în cel de-al doilea trimestru al anului 2008, preţurile rezidenţiale la nivel naţional au înregistrat scăderi medii anuale de -8,5%, cumulând o scădere totală de -41%, preţurile actuale fiind la nivelul celui de-al doilea şi celui de-al treilea trimestru din 2006, chiar înainte de bula imobiliară”, se arată în raportul EPS.  

  • Preţurile pentru Bucureşti Centru au rămas stabile faţă de trimestrul anterior, înregistrând o creştere de 2,5% faţă de primele trei luni ale lui 2013
  • Preţurile pentru Bucureşti Periferie au înregistrat scăderi mai mari decât media naţională: -2,3% faţă de trimestrul anterior
  • Preţurile din Ilfov sunt mai mici cu -2,1% faţă de primele trei luni ale anului trecut

33919-index_rezidential.jpgLa nivel naţional, cea mai semnificativă creştere a preţurilor rezidenţiale este înregistrată în partea de Nord a ţării: locuinţele s-au apreciat cu 2% faţă de trimestrul precedent şi cu 5% faţă de începutul lui 2013. Tedinţa consecventă de creştere a preţurilor a început încă de la mijlocul lui 2013, însă specialiştii subliniază că aceasta este diviziunea cu cele mai mici preţuri rezidenţiale la nivel naţional, explicând această creştere prin faptul că ajustarea preţurilor a fost începută înaintea celorlalte diviziuni.

Valoarea locuinţelor a urcat cu 2% faţă de acum un an şi în Centrul ţării, fără fluctuaţii semnificative în acest timp. De asemenea, un comportament stabil al preţurilor a fost înregistrat şi în Moldova şi Muntenia, în timp ce proprietăţile rezidenţiale din Vestul ţării s-au devalorizat cu -3,8%, faţă de începutul anului trecut.

  • Dintre marile oraşe, Ploieşti a înregistrat cea mai mare creştere a preţurilor rezidenţiale (+7,5%) faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Acesta este urmat de Braşov, Constanţa şi Galaţi
  • Cele mai abrupte scăderi de preţuri în aceeaşi perioadă au fost înregistrate de Brăila, Oradea şi Craiova, în timp ce restul oraşelor prezintă preţuri stabile

„Dintre tipurile de proprietăţi analizate de Indicele Rezidenţial EPS, apartamentele au avut performanţe sub nivelul mediu, atât în Bucureşti, cât şi la nivel naţional, faţă de acelaşi trimestru al anului trecut. Proprietăţile noi din Bucureşti au rămas relativ stabile în ultimele 4 trimestre, iar la nivel naţional proprietăţile noi au fost afectate mai puternic in comparaţie cu indicele naţional general”, încheie specialiştii Eurobank Property Services.

NU RATA Lecţii imobiliare, de la un agent cu experienţă de aproape opt decenii: după fiecare criză, urmează o altă perioadă de boom

 

28 aprilie 2014