Sătui de recesiune, de reduceri bugetare sau nemulţumiţi de politicieni, din ce în ce mai mulţi englezi din clasa mijlocie aleg să plece din Marea Britanie. Iar în ultimul timp, Polonia a devenit tot mai atrăgătoare, ţară ce pare să ofere o viaţă mai bună decât regatul englez, notează cotidianul britanic Daily Mail.
Odată ajunşi în Polonia, englezii descoperă o economie europeană care nu a fost afectată de recesiune, costuri mai scăzute pentru un trai decent, un mediu de afaceri receptiv la idei noi şi deschis către investiţii sau o societate care încă preţuieşte valorile familiale. Nu în ultimul rând, există o sumedenie de cazuri de bărbaţi englezi care au fost cuceriţi de poloneze, aşa că sintagma „poloneze irezistibile" a devenit un brand naţional.
În Marea Britanie, rata infracţionalităţii este mult mai ridicată decât în Polonia
Calitatea vieţii şi nivelul de trai sunt mai ridicate în Polonia decât în Marea Britanie, arată datele ultimelor studii. Motivele principale sunt: nivelul scăzut al infracţionalităţii, mai multe zile de concediu şi, deloc de neglijat, mai multe zile însorite.
Dacă în Anglia şi Wales sunt 1.365 de infracţiuni pe an la suta de mii de persoane, în Polonia sunt 76, arată ultimele cifre ale Institutului European de Control şi Prevenire a Criminalităţii. Numărul de omucideri este relativ redus în ambele ţări, dar la alte categorii, Polonia conduce detaşat.
- 92 de jafuri Polonia, comparativ cu 189 în regatul englez
- 5,2 violuri înregistrate în Polonia, faţă de peste 25 în Anglia şi Wales
- 455 spargeri în Polonia, comparativ cu 1.158
„Englezii care vin aici sunt uimiţi să găsească o piaţă de afaceri neexploatată şi o clasă de mijloc în dezvoltare. Cei care găsesc nişa pentru a-şi deschide o afacere, se îmbogăţesc rapid", declară Agnieszka Libura, director al Camerei de Comerţ Britanico-Polonă.
Nu numai Varşovia este un oraş atractiv, ci şi Cracovia, al doilea oraş ca mărime şi importanţă, capitala istorică a Poloniei, care se remarcă prin străzi curate, oameni politicoşi şi prietenoşi, mâncare bună şi rata redusă a criminalităţii.
Numărul englezilor stabiliţi în Polonia creşte considerabil
Nu există cifre oficiale în legătură cu englezii care trăiesc în Polonia, deoarece nu sunt obligaţi să se înregistreze, regulă aplicată în ţările membre ale Uniunii Europene. Cu toate acestea, toată lumea este de acord că numărul imigranţilor britanici este în creştere - de la mici întreprinzători, la jurnalişti sau reprezentanţii oficiali.
Englezii care s-au mutat în Polonia recunosc deschis că au luat această decizie deoarece economia britanică a dat de necaz, în timp ce economia polonă este vibrantă, în plină dezvoltare. Oportunităţile pe care aceştia le regăsesc în noua ţară adoptivă sunt fantastice, oraşele mari sunt moderne, dar cu o serie de afaceri încă disponibile. Englezii sunt încântaţi să aducă în Polonia servicii care încă nu se regăsesc pe piaţa poloneză, idei care prind, astfel că Polonia pare să fie raiul afacerilor, subliniază Daily Mail.
Dar, bineînţeles că nu totul este perfect în Polonia. Ca principale obiecţii, expaţii se plâng de vreme, care se schimbă brusc de la foarte frig la caniculă, că în anumite sectoare ale muncii, salariile sunt scăzute sau că preţul electricităţii este prea ridicat.
CITEŞTE ŞI Cea mai scumpă clădire de apartamente din lume se află la Londra
5 October 2011