Directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, Jean Vraciu, a fost taxat pentru extravaganţă.

sursa:alexandrumitache.wordpress.comCea care l-a sancţionat este nimeni alta decât Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, care a hotărât demiterea lui Vraciu şi, totodată, anularea procedurii de achiziţie de către ANL a unor autoturisme de teren..

Elena Udrea a precizat că , într-un an caracterizat de constrângeri financiare, Ministerul nu îşi permite achiziţii extravagante.

Udrea a declarat că, în calitate de ministru, şi-a propus să continue şi să accelereze, în 2010, proiectele de investiţii în infrastructură demarate anii trecuţi, achiziţia de autoturisme de teren neregăsindu-se între priorităţile ministerului.

În acest context, accelerarea construcţiei de locuinţe ANL pentru tineri anunţată de ministru presupune şi diminuarea costurilor administrative ale Agenţiei.

Agenţia Naţională pentru Locuinţe a lansat, în 6 ianuarie 2010, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, procedura de achiziţie a unui număr de trei vehicule de teren, la o valoare estimată de 124.000 Euro.


14 January 2010