Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului vine în ajutorul specialiştilor care profesează la ţară. Mai exact, Elena Udrea intenţionează să construiască locuinţe pentru acele persoane care aleg să-şi exercite meseria în mediul rural, fie că sunt dascăli, medici, preoţi, ingineri sau au alte profesii.

sursa:poze.interactiuni.roPotrivit declaraţiilor ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în fiecare comună va fi construit câte un ansamblu rezidenţial alcătuit din zece case.

"Casele vor avea suprafeţe de aproximativ 100 de metri pătraţi şi o arhitectura compatibilă cu specificul zonelor în care acestea vor fi amplasate.

Am estimat că va fi vorba de aproximativ 25.000 de astfel de locuinţe al căror scop principal este acela de a-i stimula pe tinerii specialişti să se îndrepte către satul care are atât de mare nevoie de ei", a precizat Udrea.

Noul program propus de ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului are rolul de a oferi un trai mai bun locuitorilor satelor, dar şi servicii comparabile cu cele de la oraş şi şanse egale între locuitorii aşezărilor urbane şi cei ai aşezărilor rurale.


 


 

 

12 February 2010