Primul mall din Craiova, amenajat în fostele hale ale Uzinei Electroputere, a fost deschis în grabă sâmbăta trecută. Vizitatorii au fost primiţi în frig, la 10 grade Celsius, şi cu toalete în curte.

22149-11.jpgCraiovenii care au venit să viziteze sâmbătă primul mall din oraş au dârdâit de frig şi au folosit toaletele ecologice din curte. În dimineaţa deschiderii, sute de oameni au călcat, curioşi, pragul noului Electroputere Parc, centrul comercial ridicat în locul fostelor hale ale Uzinei Electroputere. După ce au dârdâit în magazinele abia deschise pentru că temperaturile din interior n-au depăşit mai mult de 10 grade Celsius, cumpărătorii s-au lovit curând de o altă problemă, ceva mai apăsătoare: lipsa unui grup sanitar funcţional. Oamenii au fost poftiţi la toaletele ecologice din curtea mallului.

„Asta numai la noi se putea întâmpla! Să nu existe în ditamai magazinul un WC mi se pare anormal, ca să nu mai spun cât am tremurat ca să pot proba o fustă", a spus dezamăgită craioveanca Anca Dobra, una dintre cumpărătoarele care au aşteptat de multă vreme deschiderea centrului comercial.

Locuri de parcare - zero

Nici n-a apucat să se facă încă amiază, când clienţii au avut de trecut un alt hop: găsirea unui loc de parcare. Din cauza aceleiaşi grabe cu care a fost dat în folosinţă mallul, muncitorii n-au avut timp nici să finalizeze montarea pavelelor, astfel că mare parte din parcaj este un imens şantier. Nici în interior, lucrările nu sunt tocmai gata. În multe magazine încă se mai lucrează la aranjarea mărfurilor pe raft, de pe lampadare n-a fost scoasă ţipla, iar vopseaua încă mai persistă pe geamuri.

Din grabă, Auchan a uitat de mediu

De altfel, potrivit autorităţilor doljene de mediu, tot din dorinţa de a da drumul cât mai repede magazinului, conducerea hipermarketului Auchan, principala „ancoră" a proiectului Electroputere, a cam uitat de lege. „Din datele pe care le avem, Auchan n-are autorizaţie de mediu. Era şi imposibil s-o aibă pentru că, din ce ştim noi, abia ieri (sâmbătă - n.r.) au făcut recepţia magazinului, iar autorizaţia de mediu se obţine în termen de 45 de zile de la finalizarea lucrărilor. Vom merge luni în control să vedem exact care este situaţia pentru că ei nu pot funcţiona fără autorizaţie", a declarat, pentru „Adevărul", Ileana Şerban, comisar-şef în cadrul Gărzii de Mediu Dolj.

Directoarea Electroputere Parc, Ana Maria Munteanu, a precizat că întreaga problemă va fi discutată cu autorităţile de mediu. „Fiecare chiriaş este obligat să obţină toate avizele necesare în mod individual. Vom discuta cu autorităţile de mediu această problemă", a replicat managerul. Reprezentanţii Auchan n-au putut fi contactaţi pentru a explica situaţia.

„Mai durează până se reglează atmosfera"

Ana Maria Munteanu a negat informaţia potrivit căreia în ziua inaugurării mallului singurele toalete disponibile au fost cele din curte, spunând că acelea au fost aduse doar „pentru a face faţă", iar în privinţa temperaturilor scăzute din centrul comercial explicaţia dată a fost aceea că „încă mai durează până se reglează atmosfera".

Managerul a ţinut să adauge faptul că sâmbătă a avut loc doar o deschidere pentru public, urmând ca cea în care se va face şi o conferinţă de presă şi se vor da „cadouri" va avea loc la 9 decembrie. Inaugurarea mallului a fost amânată pentru sâmbătă după ce, iniţial, proprietarii anunţaseră că deschiderea va avea loc la 17 noiembrie. Cum magazinul nu arăta săptămâna trecută ca şi cum ar putea primi vizitatori, Auchan şi K&S Developments au decis să întârzie cu două zile evenimentul.

90 de milioane de euro este valoarea totală a investiţiei dezvoltatorilor mallului Electroputere Parc.

Mall deschis cu 10 magazine

Centrul comercial Electroputere Parc este o investiţie aparţinând companiei K&S Developments, ai cărei acţionari sunt belgienii de la BelRom. Investiţia totală în reabilitarea fostelor hale ale Uzinei Electroputere, incluzând terenul cumpărat de la fabrică, ajunge la 90 de milioane de euro. În primă fază, vor fi daţi în folosinţă doar 43.000 de metri pătraţi închiriabili. Sâmbătă au fost inaugurate în mall doar 10 magazine, între care se numără C&A, Newyorker, Leonardo, Orsay şi Auchan.


Sursa

21 November 2011