Eficiența energetică – o idee aplaudată de toată lumea, dar un concept încă abstract. Sunt atât de multe feluri în care poți face o casă să fie eficientă energetic încât o persoană neavizată se poate pierde în vastele informații pe această temă. Desigur, cel mai simplu este să construiești casa pe acest concept de eficiență energetică, dar există mai multe variante și pentru cei care vor să își modernizeze locuința în acest sens. Vă prezentăm astăzi câteva dintre aceste metode, în așa fel încât facturile locuinței să scadă dramatic, la scurt timp de la implementare. 

41380-renovare.jpgAtunci când vrei o locuință eficientă energetic, lucrările trebuie să atace atât exteriorul cât și interiorul locuinței. Pereții și acoperișul joacă un rol crucial, dar la fel de importantă este și podeaua. Pentru acoperiș, o variantă la îndemână este așa numitul acoperiș rece.

Acoperișul rece are structura în două straturi, separate de o pernă de aer. Aceasta are rol de ventilație naturală în timpul verii, atunci când casa se păstrează mai răcoroasă și poate reduce folosirea aerului condiționat cu până la 15%. Iar în timpul iernii, reduce pierderile de căldură, fiind astfel nevoie de eforturi mai mici pentru încălzire”, explică Ionuț Manole, constructor.

Exact același efect îl au și rulourile exterioare care pot fi montate la ferestre. O alternativă mai puțin costisitoare pentru acestea sunt jaluzelele, obloanele sau draperiile, fiecare într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcție de necesitățile fiecărei locuințe. Alte schimbări mici care pot aduce rezultate importante: schimbarea becurilor cu variantele economice, schimbarea electrocasnicelor cu unele de generație nouă care consumă cu până la 30% mai puțină electricitate.

Dintre lucrările mai complexe, este necesar de menționat izolarea termică a casei, în special a podului sau mansardei, după caz.

„Micile schimbări aduc mici rezultate, dar pentru schimbările cu adevărat notabile, este nevoie de intervenții mai importante, precum izolarea termică a podului. Aici există nenumărate soluții, dintre cele mai ieftine până la cele mai scumpe. Apoi nu trebuie neglijată nici podeaua, care poate încălzi sau răci locuința în mod eficient, prin sisteme moderne de pardoseli radiante, de exemplu”, continuă Ionuț Manole. 

Nu ar trebui neglijate nici împrejurimile locuinței. O casă înconjurată de arbori  este o oază de răcoare vara. Aceștia pot fi plantați, acolo unde nu există deja, și nici măcar nu trebuie îngrijiți, dacă este vorba despre specii adaptate zonei.

CITEȘTE ȘI:

 

10 April 2017