Academia de Studii Economice din Bucureşti, liderul instituţiilor de învătământ economic superior şi de administraţie publică din România, cu o experienţă centenară în formarea generaţiilor de buni economişti,  îşi propune să fie lider şi în educaţia şi cercetarea din domeniul imobiliar din România.

34498-ase.jpgAstfel, ASE Bucureşti va fi gazda celei de a 21-a ediţii a ERES Annual Conference, eveniment unic la care vor participa si vor sustine lucrari peste 300 de practicieni si academicieni ai domeniului imobiliar din intreaga lume. Temele de discutie vor acoperi intreg spectrul imobiliar si subiecte precum: finanţarea imobiliară, economia proprietăţilor imobiliare, evaluarea proprietăţilor imobiliare, investiţii imobiliare, managementul activelor imobiliare etc.

Începând cu anul 1994, European Real Estate Society organizează conferinţe anuale reprezentând cele mai importante întalniri la nivel european, în promovarea bunelor practici si susţinerea partenerilor relevanti din domeniul imobiliar. Bucureşti se inscrie în anul 2014 pe o listă prestigioasă, ce include întalniri în urmatoarele oraşe europene: Viena (2013), Edinburgh (2012), Eindhoven (2011), Milano (2010), Stockholm (2009), Cracovia (2008), Londra (2007), Weimar (2006), Dublin (2005), Milano (2004), Helsinki (2003), Glasgow (2002), Alicante (2001), Bordeaux (2000), Atena (1999), Maastricht (1998), Berlin (1997), Belfast (1996), Stockholm (1995) si Amsterdam (1994).

„Suntem incantati ca anul acesta conferinta anuala este organizata de catre Departamentul de Analiza si Evaluare Economico-Financiara din ASE Bucuresti si provocati de oportunitatea ca ERES sa contribuie la dezvoltarea educatiei si cercetarii in domeniul imobiliar in Romania” spune Dr. Neil Dunse - President, European Real Estate Society

Evenimentul va debuta miercuri, 25 iunie 2014, iar printre invitatii speciali se numara si Neil Crosby, profesor de Stiinte Imobiliare la Universitatea din Reading si autor cu o importanta deosebita in domeniul evaluarilor imobiliare. Sesiunile conferintei se vor desfasura in clădirea Ion N. Angelescu (Bastilia).

Corpului profesoral organizator s-au alaturat parteneri si sponsori precum: IPD, ANEVAR, RICS, CA Immo, Ţuca Zbârcea şi Asociaţii, CBRE,  The Advisers, Anchor Group, Colliers, DTZ, JLL, PWC, NAI Romania, Transfond etc.

23 June 2014