Dumitru Sechelariu, om de afaceri şi fost primar al Bacăului: „Sunt momente câteodată, aşa cum a fost după '89, momentele marilor privatizări. Aceste momente apar o dată la 200 de ani sau o singură dată în viaţa unui om, o şansă. Fiecare a pus mâna pe ceva, unii legal, alţii nu, şi au devenit oameni de afaceri.
Există o şansă. Un tren, cum se spune. Aşa şi aici, în imobiliare,  a fost un tren. Cine a reuşit să-l fructifice, a avut inspiraţie şi a acţionat, a câştigat. Alţii au aşteptat chiar să mai crească preţurile şi au pierdut. Şi eu sunt unul dintre aceia şi am pierdut".

Dumitru SechelariuIMOPEDIA.ro: Cum aţi descrie piaţa imobiliară?

Dumitru Sechelariu: Să zicem în Bacău, de exemplu, unde locuiesc. Dacă s-ar construi nişte garsoniere de 35-40 mp, sunt convins că cetăţenii ar cumpăra la un preţ de 700 de euro/mp. Până acum, la noi, s-a construit cu banii de la bănci, avansuri de la cetăţeni şi nu s-au finalizat toate. Şi atunci e greu să stabileşti dacă piaţa e blocată sau nu.

 În oraşele mari din România, preţurile terenurilor ajunseseră foarte mari. Mă refer la Bucureşti, Cluj, Timişoara, Braşov, chiar şi Iaşi. În viitor, dacă băncile vor conlucra cu cei care vor să-şi cumpere locuinţe, cu siguranţă lucrurile vor reveni la normal.

IMOPEDIA.ro: Dar preţurile locuinţelor din Bucureşti cum vi se par?

Dumitru Sechelariu: Preţurile din Bucureşti, şi la case şi la terenuri sunt excesiv, excesiv de mari. Sunt anumite zone unde nu am înţeles de ce. De exemplu, în Pipera, nu am înţeles de ce sunt preţurile acelea, de ce s-a construit atât de mult în această zonă... spre norocul unor oameni din acea zonă, mă refer şi la Gigi Becali... Le-a luat Dumnezeu minţile de au ajuns unii să dea nu ştiu cât pe un metru pătrat de teren, chiar şi pe o vilişoară a cărei construcţie e destul de şubredă. Sunt şi vile mai de lux, sunt şi mai mari, dar tot nu văd sensul.

IMOPEDIA.ro: Preţul apartamentelor vechi...

Dumitru Sechelariu: Haideţi să vă dau un exemplu. Chiar avem un apartament la fabrica Letea, pe care vrem să îl vindem şi îmi aduc aminte că în urmă cu opt luni de zile se oferea cam 65.000 de euro şi astăzi nu se poate vinde cu 40.000 de euro. Nu dă nimeni aceşti bani, apartament de 76 mp în Bacău.

Dar în Bucureşti, să coste 250.000 - 300.000 de euro un apartament? Îţi pui mâinile în cap. Nu îţi vine să crezi că pot exista asemenea preţuri! Sigur, au fost nişte boom-uri. Cu siguranţă asta nu se va mai întoarce.

IMOPEDIA.ro: Trebuia să ne aşteptăm că se va ajunge aici?

Dumitru Sechelariu: Şi în oraşul Bacău, care este un oraş mai mic, s-au cumpărat terenuri şi s-a revândut, şi preţul a crescut. A fost o creştere artificială. În ce priveşte Bucureştiul, acest lucru s-a văzut din elicopter. Era de aşteptat că preţul locuinţelor vechi vor scădea. Atunci când construieşti apartamente noi automat preţul celor vechi scade, depinde de zonă şi de construcţia blocului. Aşa era normal!

IMOPEDIA.ro: Încotro se îndreaptă piaţa imobiliară din punctul dvs de vedere?

Dumitru Sechelariu: Soluţia e la bancă. Dacă băncile vor da credite ipotecare ce pot fi plătite pe 20-30 de ani, cu siguranţă lucrurile vor fi deblocate. Aici este de fapt problema actuală a recesiunii în România. Prima problemă şi cea mai grea, întârzierea votării bugetului, faptul că s-a întârziat atât votarea bugetului. Înainte la finalul lui decembrie erau votate bugetele, şi la nivelul consiliilor locale. Aceşti bani nesosind, vă daţi seama că a blocajul economic este  mare.

În ce priveşte preţurile acestea nu vor mai creşte foarte mult. În opinia mea vor reveni la jumătate. Dacă v-am dat exemplu acelui apartament din Bacău, dacă se vinde cu 65.000 de euro şi acum nu se vinde cu 40.000 de euro, vor fi undeva la 50.000 de euro. În România e nevoie de peste 2 milioane de apartamente, cu siguranţă. Iar dacă ne gândim la blocurile construite în '55 - '60, vă daţi seama că au peste 50 de ani... Şi erau construite destul de prost... mici, înghesuite, cutii de chibrituri. Pe când un apartament cu alt confort, cu altă gândire, într-o zonă mai bună cu siguranţă că ar fi tentant pentru unii cetăţeni care ar vinde la preţuri mai mici apartamentele vechi ca să se mute în altele mai noi.

 

IMOPEDIA.ro: Aţi fost afectat de criza imobiliară?

Dumitru Sechelariu: Eu astăzi am 45 de hectare de teren de la Letea din care am liber, degrevat de sarcină, de vânzare, 35 de hectare. Nu am putut să vând acum ceva timp, am avut ceva probleme cu primăria, şi reputaţia care mi s-a creat şi nu s-a dorit să pot să vând la vremea potrivită. Nu am găsit client nici la 150 de euro/mp deşi sunt la şapte kilometri de unde se vindea cu 200 de euro metrul pătrat.

Teasing
Afla cine a declarat in exclusivitate pentru IMOPEDIA:

"În momentul de faţă investitorii străini probabil că mai sunt interesaţi de piaţa imobiliară din România, dar nu mai au posibilitatea să finanţeze proiecte imobiliare pentru că băncile nu mai sunt dispuse să dea credite, în mod categoric. Din contră avem informaţii că au început să creeze ceva probleme dezvoltatorilor prin reevaluarea activelor şi cererea de garanţii suplimentare. Şi din acest motiv nu mai au banii pe care i-au avut."

9 April 2009