Omul de afaceri Dumitru Bucşaru, acţionarul Unirea Urziceni porneşte construcţia celei de-a treia faze a ansamblului Green City, valoarea totală a investiţiei în proiect ridicându-se la 100 de milioane de euro, deşi mai are de vândut 265 de vile din celelalte două faze.

15452-green_city_71791400.jpgCe-a de-a treia fază a proiectului Green City, construit în comuna 1 Decembrie, va include 170 de vile tip Tamisa, după ce în primele două faze au fost construite vile tip Neva.

Green City a finalizat construcţia celor 164 de case din faza a doua a proiectului, din care a vândut circa o treime, în vreme ce dintre cele 356 de case din prima fază au fost cumpărate aprope 60%.

Ansamblul rezidenţial se construieşte în cadrul unui fost domeniu regal şi se întinde pe o suprafaţă de 103 de hectare, dintre care suprafaţa verde şi parcurile reprezintă 24 de hectare.

„După interesul crescut pe care l-am observat anul acesta faţa de casele Neva dar şi pentru că au fost clienţii care ne-au solicitat case cu spaţii mai mari, am demarat lucrările la cea de-a treia fază a proiectului. În total am vândut 150 de locuinţe Neva anul acesta, o medie bună de aprope 13 pe lună, număr care cred că va creşte la anul", spune Alexandru Petrescu, director de vânzari al Green City.

Vilele tip Tamisa sunt destinate familiilor mai mari, construite în varianta 3 sau 5 dormitoare. Suprafaţa lotului de teren poate ajunge până la 700 mp, iar suprafaţa utilă a casei poate fi de 195 mp. Casa se predă la cheie, în termen de 90 de zile de la semnarea anexei de finisaje. Preţurile variază între 138.392 euro (TVA inclus) pentru varianta Basic şi 154.700 euro (TVA inclus) pentru Standard Plus.


Sursa

1 December 2010