Dosarul "Becali-Sponte", musamalizat

 


EVENIMENTUL ZILEI 23.06.2005
 

Procurorii au ingropat un caz in care patronul Stelei si partenerul sau de afaceri, Teia Sponte, erau acuzati de prejudicierea unui fost IAS de la marginea Capitalei
Gigi Becali a preluat o ferma din cadrul fostului IAS pentru care s-a angajat sa achite peste 16 miliarde de lei. A platit insa doar 3 miliarde. Restul a ramas prejudiciu in dauna firmei care era condusa la acea vreme de chiar Teia Sponte. Intre timp, cei doi au vandut terenurile fermei cumparate.
Ulterior, Teia Sponte a acceptat ca suma neachitata de Gigi Becali sa fie preluata ca pierdere de catre Asociatia Salariatilor din fostul IAS Mogosoaia.

Gigi Becali, audiat la Parchetul General

Ora 13.15, Parchetul General. Din cladire apare Becali. La vederea multimii de reporteri grabeste pasul. Intr-un moment de gingasie, mangaie parinteste parul uneia dintre ziariste. Pe alta insa o face „fraiera" si „proasta rau".
La un moment dat devine serios si rabufneste: „Lasati-ma in pace!". Mai sigur in fata bolidului de jumatate de milion de euro, Becali incearca sa para cooperant: „Afacerea a fost in defavoarea mea. Eu am bagat miliardu’ ca sa scot pamantul din circuitul agricol. Si tot eu ma judec si am procese cu cei care-si revendica suprafetele.
La trei dintre ei le-am platit 1,25 de miliarde", se justifica nervos patronul Stelei. „Blestemat sa fie acest schimb!", tuna din nou magnatul. Dintr-o data sare la reporterul „Gazetei Sporturilor" si ii smulge reportofonul din mana. Putin dupa aceea, ii ia si telefonul.
„Marinimos", cateva minute mai tarziu i le returneaza. Se simte mai bine dupa aceasta isprava: „Ancheta asta a mea este o manevra comunisto-pesedisto-securista", conchide el. (Laurentiu Mihu)

Mega-ingineria „Razboinicului luminii"

Gigi Becali a pagubit firma Agro Industriala Mogosoaia cu 15 miliarde de lei
Teia Sponte, vicepresedintele clubului de fotbal Steaua si bunul prieten al lui Gigi Becali, a facut obiectul unui dosar penal la Parchetul General, taman din cauza „latifundiarului din Pipera".

Motivul? Gigi Becali a avut o datorie de 15 miliarde de lei catre firma Agro Industriala Mogosoaia, pe care Teia Sponte, in calitate de administrator al societatii, nu a facut nici un demers pentru a o recupera.

Procurorii Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica au verificat modalitatea in care Teia Sponte - in calitate de invinuit -, impreuna cu Gigi Becali, au pus mana pe mai multe terenuri si active ale societatii Agro Industriala. Dupa o ancheta de cateva luni, Teia Sponte a primit „certificat de buna purtare" si a fost scos de sub urmarire penala pentru gestiune frauduloasa.

Teia Sponte, „artificii" imobiliare

Becali si Sponte au devenit proprietarii terenurilor detinute de Agro Industriala in zona Pipera, dupa ce au platit statului intre un euro si trei euro pe un metru patrat. Desi intravilan, terenul a fost trecut in acte ca fiind agricol, astfel explicandu-se pretul foarte mic.

Cei doi au vandut aproape tot pamantul pentru sume de zeci de ori mai mari decat cele cu care l-au achizitionat de la stat.
„Procurorii Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica, din cadrul Parchetului General, au dispus scoaterea de sub urmarire penala a invinuitul Sponte Teia sub aspectul comiterii infractiunii prevazute de art. 214 Cod Penal (n.r. -gestiune frauduloasa) retinandu-se ca fapta nu exista", se spune intr-o nota remisa redactiei de Biroul de presa al Parchetului General.

Pretul lui Becali

Numele lui Gigi Becali a aparut pentru prima data legat de cel al societatii Agro Industriala Mogosoaia in 1997. „Latifundiarul din Pipera" a virat atunci in conturile firmei bunului sau prieten Teia Sponte 960 de milioane de lei cu titlu de sponsorizare.

In iunie 1998, intre Gigi Becali si firma Agro Industriala s-a incheiat un contract de asociere in participatiune, pe o durata de cinci ani, in vederea exploatarii fermei „Rosia". Dupa doar opt luni, Fondul Proprietatii de Stat (FPS) a aprobat vanzarea fermei „Rosia", prin negociere directa catre Gigi Becali, cu pretul de 16,13 miliarde de lei. Din aceasta suma, „latifundiarul din Pipera" a platit doar trei miliarde de lei.

Gigi face, Teia trage

Timp de un an, Becali nu a mai scos din buzunar nici un leu. „Actiunile detinute de FPS au fost vandute de societate catre PAS Agro Industriala Mogosoaia, care a preluat si obligatiile numitului Becali George.

In acest fel „paguba" s-a transferat in patrimoniul persoanei juridice private PAS Agro Industriala Mogosoaia, care nu se considera prejudiciata", este motivarea solutiei date de procurori. Astfel, desi a dat un tun de 15 miliarde de lei firmei administrate de Teia Sponte, Gigi Becali nu a fost tras niciodata la raspundere.
De partea cealalta, Teia Sponte, care nu a facut nici un demers juridic pentru a recupera miliardele de la Gigi, a scapat de acuzatia de gestiune frauduloasa a firmei conduse de el. Cel mai probabil pentru ca, in calitatea sa de administrator, a semnat un act in fata procurorilor in care spunea ca nu se simte prejudiciat.

„Nu am avut dosar penal"

Teia Sponte neaga orice implicare a lui Gigi Becali in afacerile cu Agro Industriala Mogosoaia si considera ca nu a facut altceva decat sa profite de unele oportu nitati de afaceri, legale, care s-au ivit in timpul procesului de privatizare. „Nu am fost condamnat si nu am avut nici un dosar penal legat de ferma „Rosia"", ne-a mai declarat Teia Sponte.
De partea cealalta, Gigi Becali a declarat ca el a intentionat sa cumpere ferma „Rosia", dar si-a dat seama ca pretul pe care trebuia sa-l plateasca era prea mare.
„Doar nu era sa platesc cat nu facea. Am dat un avans, nu am putut sa platesc restul de bani, si ferma a ramas la vanzator. Nu vad unde e prejudiciul", a declarat „latifundiarul" din Pipera.

Cadouri de la Agentia Domeniilor Statului

La sfarsitul anului 2004, Ministerul Agriculturii a mai eliberat un titlu de proprietate firmei Agro Industriala Mogosoaia pentru o suprafata de 47 de hectare de teren, situat tot in intravilanul sectorului 1. Si in acest caz terenul a fost subevaluat, ajungand la aproximativ 35.000 de lei pentru un metru patrat, adica sub un euro.

Pamantul se afla intr-o zona unde pretul minim este de 200 de euro metru patrat. Afacerile cu terenurile din sectorul 1, facute de Teia Sponte si Gigi Becali sunt de citeva saptamani in atentia autoritatilor. Noul director al ADS, Barna Tanczos, a dispus verificarea modului prin care s-a facut evaluarea terenurilor.


Evenimentul Zilei, Stefan Ciocan, 23 iun 2005

23 June 2005