Banca Centrală Europeană a crescut dobânda cheie, cu menţiunea că oricum dobânzile sunt mici în acest moment. Oficialii europeni au asigurat că acesta nu este începutul unui lung şir de scumpiri, şi totuşi bancherii vorbesc deja despre o dublare a dobânzilor până la sfârşitul anului.

Sursa: cotidianul.roDe acum, dobânzile de pe piaţa interbancară europeană pot merge doar în sus.
Euribor la şapte zile a depăşit pragul de 1%, iar cel la 12 luni, 2%.

"Dobânzile sunt mici în acest moment", spunea Jean Claude Trichet, preşedintele BCE, imediat după ce a fost decisă creşterea dobânzii cheie cu 0,25 pp la 1,25%. Tocmai de aceea, analiştii se aşteaptă acum ca dobânda de referinţă să fie din nou majorată în iunie cu 0,25 pp, iar la sfârşitul anului să ajungă la 2%.

Pentru un credit de 50.000 euro luat pe 30 de ani, de exemplu, care are o dobândă de 6%, această mărire a dobânzii face rata să sară de la 300 la 333 euro/lună. Iar dacă bancherii au dreptate şi până la sfârşitul anului dobânda va creşte cu două procente, atunci aceeaşi rată o să fie de 367 euro/lună. Dacă mai adăugăm şi perspectiva ca EURIBOR să se întoarcă la 4%, atunci rata trece de 400 euro. Asta înseamnă că este cu o treime mai scumpă şi totuţi, oficialii Băncii Centrale Europene spun că acesta este cel mai mic rău. Potrivit lui Jean Claude Trichet, inflaţia pe care încearcă să o tempereze cu aceste măsuri afectează mai mulţi oameni şi mai puternic decât nişte dobânzi mai mari.

Creditarea în euro ar putea fi restricţionată la nivel european

Şi totuşi, presiunea asupra clienţilor nu este deloc de neglijat. În aceste condiţii, se discută deja la nivel european să se reducă creditarea în euro în ţările care nu sunt membre ale Uniunii Europene, în special a creditării pentru consum. Oficialii speră astfel să reducă expunerea la riscul valutar a celor care îşi încasează salariile în alte monede decât euro. Aşadar, o să ne întoarcem la creditele în lei, unde chiar s-a simţit o scădere puternică a dobânzilor în ultimul an. Dar chiar şi aşa, creditele în euro se dovedesc a fi mai ieftine în acest moment. Băncile vor să aibă însă marje de dobândă mai mici pentru creditele în lei, iar o eventuală reducere a dobânzii cheie de către Banca Naţională ar putea face creditele în lei mai atractive.

Creşterea Euribor afectează creditele cu dobândă variabilă, iar în România, aproape toate creditele în euro au o astfel de dobânda. Mai mult, 80% dintre creditele pentru locuinţe sunt în euro. La creditele de consum, proporţia în euro este mai mică (43%), conform datelor BNR.


11 April 2011