Guvernul trebuie să se axeze pe măsuri fiscale care pot stimula anumite comportamente de consum, cu impact semnificativ asupra relansării economice, spun reprezentanţii PricewaterhouseCoopers România.

sursa: www.ziarulring.ro„O astfel de măsură simplă ar putea fi introducerea deductibilităţii fiscale pentru dobânda plătită de persoanele fizice pentru creditele imobiliare", a declarat , ieri, şeful Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică al PwC România, Peter de Ruiter.

De exemplu, din impozitul anual datorat de contribuabil se poate scădea nivelul dobânzii la creditul imobiliar.

Acesta este de părere că pentru bugetul de stat impactul unei astfel de măsuri ar fi nesemnificativ, dar pentru consumatori măsura ar putea influenţa decisiv decizia de a cumpăra sau nu o casă.

Daca dobânda aferentă unui credit ipotecar ar fi dedusă în întregime din impozitul pe venit, pierderile bugetare ar fi de până-n 0,5% din PIB.

„De asemenea, pentru sectorul construcţiilor, şi în fapt pentru întreaga economie, aceasta ar putea reprezenta un balon de oxigen şi ar putea duce la relansarea creşterii economice", a adăugat reprezentantul PwC.


 

 

 

Sursa

10 February 2010