La nivelul economiei americane dar şi în cele mai multe state europene, la ora actuală cele mai căutate ţinte de preluare sunt diviziile de investiţii. Randamentele mari obţinute în special pe pieţele esteuropene fac ca genul de afacere mai sus enunţat să fie în vârful piramidei pentru firmele care urmăresc un profit bun în condiţii de risc mediu, dar pe termen cât mai scurt. Citigroup a anunţat luni, că va cumpăra ABN Amro Mortgage Group, divizie americană a băncilor LaSalle Bank şi ABN Amro, care acordă împrumuturi ipotecare pentru imobile, după cum transmite agenţia de presă Reuters.

Termenii tranzacţiei nu au fost dezvăluiţi, dar Citigroup a precizat că va prelua active nete în valoare de circa nouă miliarde de dolari, precum şi portofoliul de credite al ABN Amro, în valoare de 224 miliarde de dolari.

Tranzacţia ar putea fi finalizată în primul trimestru al anului curent.

ABN Amro a anunţat că vânzarea face parte din măsurile de concentrare a activităţilor către companiile de dimensiuni medii şi clienţii de retail.

"Pe o piaţă aflată în declin, ABN AMRO Mortgage Group a reuşit să-şi îmbunătăţească veniturile şi profiturile, să reducă cheltuielile şi să introducă produse care i-au permis să se dezvolte constant şi să-şi majoreze cota de piaţă", a declarat Joost Kuiper, membru în conducerea ABN Amro.

Achiziţia va permite Citigroup să mărească portofoliul diviziei CitiMortgage cu 1,5 milioane de clienţi, potrivit unui comunicat al băncii americane.

Sursa

23 January 2007