Discount la discount şi preţuri mai mici decât cele ale dezvoltatorilor. Aşa îi aşteaptă organizatorii ediţiei din luna martie a timon pe bucureştenii care vor să-şi cumpere o casă şi pe care nu i-au mulţumit ofertele şi preţurile din cadrul celorlalte ediţii ale timon.

Astfel, în fiecare dintre cele patru zile ale târgului care va avea loc în perioada 18-21 martie, vor exista oferte cum nu s-au mai văzut la târgurile imobiliare din România.
"Din experienţa ediţiilor anterioare am remarcat că vizitatorii aşteaptă discounturi la discounturi în cadrul târgului şi, de aceea, împreună cu partenerii exclusivi ai timon am lansat un serviciu unic pe piaţa de profil din România. În fiecare zi, expozanţii vor oferi o proprietate la un preţ mai mic chiar şi decât cel promoţional prezentat pe perioada târgului.

Astfel, vizitatorii care vor fi interesaţi de proprietatea respectivă şi îşi vor declara interesul de achiziţie vor putea beneficia timp de 7 zile de respectivul preţ promoţional. Acest serviciu va fi disponibil doar vizitatorilor timon şi este construit exclusiv pentru cei care îşi doresc o achiziţie imobiliară imediată şi se pot bucura într-adevăr de o oportunitate unică", a precizat Vlad Vlăsceanu, director timon.

În acest program s-au înscris expozanţii Be Igloo, Răsărit de Soare, Obor Towers, Centauri Grup Construct cu ansamblul rezidenţial Centauri Media, Brâncuşi Residence şi Amfiteatru Residence. Astfel, una dintre locuinţele ofertate este o garsonieră în proiectul Armonia din Titan, pe care Be Igloo o oferă unui vizitator al târgului cu doar 59.000 €, în timp ce preţul de la stand este de 60.900 €. Centauri Grup Construct s-a înscris în acest program cu o casă la cheie de 135 mp + 240 mp curte, la preţul de 89.000 € faţă de 100.000 €, preţul dezvoltatorului la stand, în timp ce Brâncuşi Residence şi Amfiteatru Residence vor oferi 3000 € discount pentru două apartamente de două camere situate la etajul 1, ajungând la suma de 55.000 de euro, respectiv 57.000 euro.

Cea de-a şaisprezecea ediţie a Târgului Imobiliar Naţional se va desfăşura în perioda 18-21 martie, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti şi va reuni 60 de dezvoltatori şi peste 60% din totalul unităţilor locative disponibile pe piaţa de real estate în acest moment.



16 March 2010