Omul de afaceri Dinu Patriciu a unit firmele Black Sea Global Services (BSGS) şi Quintet, pe care le controlează, într-o singură structură, denumită DinuPatriciuGlobalServices (DPGS), care va administra active de 1,3 miliarde de euro în România şi în Europa de Vest.

„După achiziţia unor portofolii de active de peste 1,3 miliarde de euro, în România şi în Europa de Vest, am combinat resursele Quitet, care administra şi superviza tranzacţiile, şi cea mai bună parte a angajaţilor, pentru a crea DPGS Group. Acesta va administra activele şi va continua dezvoltarea portofoliilor în următorii ani pentru a le maximiza potenţialul", se arată într-un comunicat al companiei.

În România, Dinu Patriciu deţine mai multe active imobiliare, cele mai multe clădiri de birouri, preluate prin achiziţia fondului Fabian. Printre acestea Cascade Office Building, Cubic Center, Lakeview şi Băneasa Business Center.

Quintet a fost lansată în 2009 de omul de afaceri britanic Michael Lloyd, fostul şef al proiectului Băneasa.

Lloyd a fost până la începutul acestui an, timp de patru luni, director non-executiv în conducerea fondului german de investiţii Rutley European Property Limited, controlat de omul de afaceri român.

 


Sursa

13 July 2010