Într-o ţară de proprietari există şi chiriaşi care nu-şi doresc, pe moment, o casă a lor. Rubrica din această săptămână vă propune o scurtă privire asupra pieţei locuinţelor de la noi, mereu insuficiente, deşi procentul proprietarilor este covârşitor.
Un raport dat publicităţii la sfârşitul anului trecut arată că 97% din români sunt proprietarii locuinţelor în
care stau. Acest procent ne plasează pe primul loc în lume. La polul opus se situează Germania, cu o cotă de 45%. Opinia generală este că mentalitatea ne-a transformat într-o ţară de
proprietari şi că la înrădăcinarea acestei concepţii o influenţă semnificativă a avut-o regimul comunist.
România avea la jumătatea anului trecut un deficit de un milion de locuinţe, o cifră discutabilă într-o piaţă imobiliară gogonată până acum un an şi jumătate. În acest context a evoluat şi segmentul chiriilor, greu cuantificabil şi el, şi aceasta pentru că mulţi dintre cei care ofereau locuinţe spre închiriere nu încheiau contracte.
Câteva legi apărute în ultimii ani au reglementat piaţa chiriilor, dar probleme serioase încă există între proprietari şi chiriaşi în privinţa drepturilor şi a obligaţiilor care revin fiecăruia.
Foarte mulţi dintre cei care locuiesc astăzi cu chirie sunt tineri, iar cariera lor este la început sau în faza de trasare a unei direcţii profesionale definitive. Unii nu vor să se lege încă la cap cu un credit pe termen lung, alţii nu-şi permit acest „supliciu".
Oameni care riscă
De partea cealaltă, a proprietarilor, găsim oameni hotărâţi să aibă propria locuinţă, „a lor", indiferent de eforturi. Băncile care ofereau credite pentru cumpărarea de locuinţe n-au dus lipsă de clienţi nici înainte de „boom", nici după, când impulsul l-a reprezentat Programul „Prima Casă".
În 2008 aveau credit ipotecar 137.000 de români, iar în 2010 deja erau aproape 200.000. Evoluţia slabă de anul trecut s-a produs în contexul unei restrângeri speriate a creditării.
„Pe moment, încă rentează să locuieşti cu chirie"
Diana Cristina Ştefănescu (36 de ani), agent de vânzări, este căsătorită şi face parte din clubul tinerilor care, cel puţin pentru moment, preferă să stea cu chirie decât să facă un credit ipotecar.
Este din 1998 în Bucureşti, timp în care a schimbat numai trei proprietari: „Am întâlnit oameni care nu mi-au făcut, să zicem de-a dreptul, mizerii. Contractele de închiriere au fost bine făcute, la fel şi clauzele, şi mă anunţau cu şase luni înainte că trebuie să mă mut. Încă rentează să fii chiriaş, cel puţin în Capitală. Dacă aş avea banii de avans pentru cumpărarea unui apartament, mai bine aş începe o afacere care să facă alţi bani".
Tânăra şi-a făcut zeci de calcule, însă au speriat-o estimările pe termen lung: „La un credit pe 30 de ani, aducând la zi valoarea locuinţei pe care ţi-ai cumpărat-o după ce ai plătit creditul, pierzi cam 30.000 de euro. Eu am două probleme în a-mi achiziţiona o locuinţă. Prima: dacă fac un credit, chiar şi prin Prima Casă, voi plăti o rată de 300 de euro pe lună, pe care să zicem că mi-o permit. A doua problemă: avansul şi cheltuielile cu amenajarea locuinţei, pentru trebuie să mă împrumut excedentar şi ajung la o rată de 600 de euro pe lună", spune tânăra.
Să fii chiriaş sau să-ţi îndeplineşti visul de a deveni proprietar - adaugă ea - ţine foarte mult de valorile pe care le ai: „Dacă părinţii sau socrii mei cred că trebuie să fii proprietar eu sunt de altă părere. Pentru mine contează să ai mai multe şcoli sau cursuri de calificare, să cunoşti lumea şi să fii o persoană flexibilă, să te poţi muta unde vrei. Şi, cel mai important, să ai alături de tine o persoană care se conduce după aceleaşi valori ca şi tine".
"Pentru mine contează să ai mai multe şcoli sau cursuri de calificare."
Diana Cristina Ştefănescu, agent de vânzări
„M-am interesat de creditele prin «Prima Casă»"
Marian Gheorghe are 31 de ani, lucrează pentru o organizaţie nonguvernamentală şi locuieşte cu chirie în Bucureşti. Doreşte neapărat să-şi facă un credit pentru a cumpăra o garsonieră. Până acum s-a documentat temeinic. Urmează drumurile la bănci, unde socoteala - o ştim cu toţii - nu se potriveşte cu cea de acasă.
După ce a cunoscut mai mulţi proprietari şi a plătit de la 200 până la 300 de euro, şi-a făcut un calcul simplu. „De ceva timp mi-am dat seama că puteam să achit cel puţin o treime din valoarea unei garsoniere - la preţul de acum, bineînţeles - cu banii pe care i-am plătit la chirie în ultimii trei ani. Am dat între 200 şi 300 de euro pe lună, pentru că suma a variat de la proprietar la proprietar. În trei ani aş fi achitat cam 10.000 de euro, după calculele mele", explică tânărul, care a schimbat trei locuinţe într-un an.
Marian a urmărit prăbuşirea sectorului imobiliar sub efectul recesiunii, iar acum spune că preţurile au crescut din nou uşor, dar nu are încredere în statistici: „După ce guvernanţii au lansat «Prima Casă 3», preţurile au crescut puţin. Cred însă că e doar la nivel declarativ". Cea mai bună ofertă de credit pentru locuinţe i se pare că este aceea girată de „Prima Casă":
„M-am interesat de creditele prin «Prima Casă». Această ofertă are dobânda cea mai avantajoasă, dacă îndeplineşti condiţiile. Mi-ar conveni o rată a dobânzii de 150 de euro la cumpărarea unei garsoniere".
De ce vrea să aibă o locuinţă proprie? „Te saturi la un moment dat să te tot muţi dintr-un loc în altul. Câteodată ajungi să te înţelegi bine cu proprietarul, câteodată nu".
"Te saturi la un moment dat să te tot muţi dintr-un loc în altul. "
Marian Gheorghe, consultant ONG
28 February 2011
