Programul îi ajută pe cei cu preţuri mici. Locuinţele scumpe vor rămâne goale în continuare.

Dezvoltatorii nu scapă de casele scumpeProgramul „Prima Casă" le-a adus dezvoltatorilor de locuinţe o oportunitate nesperată de a scăpa de locuinţele rămase nevândute. Programul îi ajută însă doar pe cei cu preţuri mici.

Aproape toţi clienţii cer apartamente cu preţuri de circa 60.000 de euro, cât este plafonul maxim de garantare la programul guvernamental. Dezvoltatorii cu preţuri mari au toate şansele să rămână în continuare cu locuinţele nevândute.

„Pentru cumpărători, contează foarte mult preţul de 60.000 de euro sau chiar mai mic. Au venit fixaţi pe această sumă", a declarat pentru Gândul Claudia Roman, directorul de marketing al dezvoltatorului Opus Land Development, care construieşte un proiect cu 4.600 de locuinţe la Ştefăneştii de Jos şi care a participat la ultimul târg imobiliar organizat în Capitală, dedicat programului „Prima Casă".

Preţurile pornesc de la 64.000 de euro pus TVA de 5% pentru un apartament cu două camere şi pot depăşi 200.000 de euro în cazul vilelor. Astfel, dezvoltatorii care au participat la târgul imobiliar de luna trecută şi ale căror preţuri se apropie de limita de garantare speră ca odată cu lansarea programului să le crească vânzările. Va fi mai greu însă pentru cei care au construit locuinţe scumpe.

Ai clienţi numai dacă laşi din preţ

Dezvoltatorii care au ştiut să-şi adapteze preţurile şi să le reducă, pentru a se apropia de pragul de 60.000 de euro, vor fi primii care vor putea vinde apartamentele nou construite.

 

Sursa

4 August 2009