Pentru prima data in acest an, dezvoltatorii de centre comerciale, retailerii, consultantii imobiliari si avocatii au stat la aceeasi masa, in incercarea de a gasi solutii: 2009 a fost an greu, dar ce se poate face pentru ca 2010 sa nu fie la fel?

sursa:wall-street.roTot pentru prima data, proprietarul unui mall a recunoscut public: o ducem foarte rau, am redus chiriile la jumatate, am investit in promovare, dar oamenii nu au bani sa cumpere.

Shimon Galon, CEO al dezvoltatorului GTC (Globe Trade Centre SA) Romania, care a finalizat trei centre comerciale Galleria in orasele Piatra Neamt, Suceava si Buzau, a participat ieri la conferinta „Passion for retail”, organizata de Eurobuild CEE. Alaturi de seful GTC au fost prezenti retaileri, avocati, consultantii imobiliari si financiari, precum si alti dezvoltatori de centre comerciale.

De la aceasta intalnire lipseste cel mai important jucator, cel fara care nu putem face nimic: cumparatorul! Aceasta persoana nu mai exista”, si-a inceput Galon prezentarea. El a recunoscut ca a luat toate masurile care au depins de companie pentru a asigura succesul celor trei centre comerciale finalizate, insa „cheia” este la vizitatorii mall-urilor.

„Am redus chiriile cu 50%, ce pot sa fac mai mult de atat? Se vorbeste de cladiri verzi, care pot reduce costurile de intretinere pentru spatii, dar aceste economii nu inseamna nimic pentru situatia actuala. Nu avem cumparatori, degeaba am investit in promovarea centrelor comerciale. Trafic avem, oamenii vin, se uita si se plimba, dar nu cumpara. Noi ii putem atrage in mall, dar nu ii putem obliga sa cumpere, nu au bani pentru asta”, a explicat Shimon Galon.

O alta problema semnalata de seful GTC este ca preturile retailerilor sunt prea mari in comparatie cu puterea de cumparare a romanilor. „O camasa in Baneasa Shopping City costa dublu fata de cat costa in New York. Este ridicol, retailerii nu au cum sa vanda in acest mod. Mall-ul este gol, nu doar ca nu are clienti, dar magazinele nu au nici marfa. Asta arata ca retailerii nu o duc prea bine”, a mai spus Galon.

Singura solutie in opinia sa este ca retailerii sa isi adapteze preturile, pentru ca altfel, magazinele vor ramane goale.

GTC a deschis pana in prezent trei centre comerciale Galleria si intentioneaza sa inagureze inca trei in urmatorii trei ani, chiar daca asta inseamna „sa tina chiriasii pe gratis”. Toate cele trei proiecte au un grad de inchiriere de circa 90%, insa seful GTC spune ca acestu lucru nu mai ajuta cu nimic.

O ducem foarte greu. In trei proiecte, avem zece retaileri care sunt in insolventa. Nu ii putem da afara, pentru ca legea nu ne permite, dar nici nu ne putem incasa banii pentru chirie. Degeaba mai apelam acum la companiile de consultanta imobiliara, ele nu au mai multa experienta decat noi si nu ne pot ajuta cu nimic”, a incheiat Shimon Galon.

Sursa

24 February 2010