În următoarele trei luni, cotaţia leului va ajunge la 4,33 unităţi pentru un euro, comparativ cu 4,3 unităţi pentru un euro în prezent, au arătat Caroline Grady şi Marc Balston, analişti la Deutsche Bank Londra, într-o notă adresată clienţilor, menţionând şi că Banca Naţională "are un interes scăzut pentru aprecierea leului".

15592-bani.jpgLeul se va deprecia probabil cu 2,3% până la sfârşitul anului 2011, la 4,4 unităţi pentru un euro, întrucât exporturile au nevoie de un stimul de competitivitate din cauza cererii externe slabe, potrivit unei analize a Deutsche Bank, citate de Bloomberg, informează Mediafax.

"Creşterea economică va rămâne scăzută în perioada următoare, iar România va avea nevoie de mai mulţi ani pentru recuperarea producţiei pierdute, dar ţara se va afla pe un trend de dezvoltare mai echilibrat", se arată în nota Deutsche Bank. Deutsche Bank anticipează că economia României se va contracta cu 1,9% în acest an şi va avansa cu 1,5% în 2011, în conformitate cu estimările Fondului Monetar Internaţional.

Inflaţia va încetini până la sfârşitul acestui an la 7,6%, de la 7,9% în octombrie, şi la 4,1% în 2011. BNR va menţine probabil dobânda de politică monetară la minimul record de 6,25%, pentru a stimula cererea internă.

"Dacă programul de austeritate din România va continua, ajustarea fiscală va fi cu certitudine impresionantă. Ajustarea de 2,5 puncte procentuale a balanţei structurale în 2011 va fi de două ori mai mare decât în oricare altă economie emergentă", se mai arată în nota Deutsche Bank.

Deutsche Bank consideră că România poate solicita un acord preventiv din partea FMI, după expirarea actualului acord în luna mai, întrucât ţara nu are probleme cum ar fi incapacitatea finanţării pe piaţa internaţională, necesitatea unei ajustări ample a politicii structurale, din cauza nesustenabile sau insolvenţe bancare extinse.


10 decembrie 2010