Despre stipulatia pentru altul

JURNALUL NATIONAL - 20.04.2005
 

          Doctrina recunoaste ca dreptul beneficiarului ia fiinta de la data cand se incheie contractul intre stipulant si promitent si ca acceptarea beneficiarului nu joaca decat rolul de conditie suspensiva inclusa tacit in conventia incheiata de stipulant cu promitentul.

          Conditia suspensiva o constituie acceptarea beneficiarului. Acceptand (si acceptarea avand efect retroactiv, deci de la data conventiei), beneficiarul este considerat ca a fost parte la incheierea actului.

          O situatie speciala o au raporturile beneficiarului cu avanzii cauza ai stipulantului.

        Particularitatea stipulatiei in folosul altuia consista, intre altele, in aceea ca, pana se produce acceptarea din partea beneficiarului, creditorul obligatiei asumata de promitent este stipulantul. El poate pretinde promitentului sa- si execute obligatia fata de tertul beneficiar si tot el si numai el este in drept sa ceara rezolutiunea contractului incheiat cu promitentul, in caz de neexecutare a obligatiei acestuia fata de tertul beneficiar.

        Imediat ce intervine acceptarea stipulatiei, creditor al promitentului devine beneficiarul, acesta avand dreptul sa ceara executarea obligatiei, fara a avea dreptul sa pretinda rezolutiunea contractului incheiat de stipulant cu promitentul, pentru ca in raport cu el stipulatia nu este un contract sinalagmatic, ea nu da nastere la obligatii reciproce, tertul nedand in schimbul beneficiarului cules nici o contraprestatie.

          Imprejurarea ca, dupa acceptare, beneficiarul devine creditorul direct al promitentului explica faptul ca avanzii cauza cu titlu universal si creditorii stipulantului nu au dreptul sa atace stipulatia consimtita de autorul lor.

          Situatia este foarte usor de inteles in cazurile in care stipulatia, grefandu-se pe un contract de vanzare-cumparare, vanzatorul dispune ca pretul (in tot sau in parte) sa fie varsat unui creditor al sau, pentru ca astfel sa stinga datoria pe care o are fata de acest creditor. In acest caz, este vorba de delegatiune de plata: cumparatorul este delegat de vanzator sa achite o datorie pe care acesta din urma o are fata de un tert, ce devine beneficiarul stipulatiunii.

          Deci, dupa ce tertul creditor al vanzatorului, pe baza unui alt raport juridic anterior, si-a vazut realizat dreptul sau de creanta, datoria vanzatorului, care este stipulant in aceasta delegatie de plata, stingandu-se, este evident ca mostenitorii si creditorii stipulantului nu mai pot avea nici un drept sa atace stipulatia facuta de autorul lor, pentru ca acesta nu a facut decat sa-si plateasca datoria.

         Acelasi rezultat se obtine pe calea unei donatii sub modo, cand sarcina impusa donatarului este plata unei datorii a donatorului stipulant fata de beneficiarul sarcinii.

           Nu este insa necesar ca stipulantul sa aiba de stins o obligatie civila. Stipulatia pentru altul poate fi folosita si in cazul achitarii unei obligatii naturale. Intr-un singur caz prestatiile efectuate de stipulant promitentului pentru obligatia acestuia fata de tertul beneficiar pot face obiectul unui raport sau a unei cereri de reductiune, anume cand stipulatia este o liberalitate adresata rezervei legale a mostenitorilor protejati de lege prin ea.

           Intr-o asemenea eventualitate, primele platite de stipulant promitentului in beneficiul tertului beneficiar atacand rezerva, se poate pretinde raportul sau reductiunea dupa caz. Primele platite de stipulant asiguratorului (promitentului) sunt raportabile ori reductibile, insa nu si capitalul platit de promitent tertului beneficiar.

         Cand stipulatia pentru altul nu reprezinta o liberalitate, mostenitorii rezervatari nu au dreptul sa o atace.

         Ce este posibil pentru libertatile sub modo poate fi admis si pentru contracte.

        Ori ceea ce constituie dificultate in explicatia stipulatiei pentru altul este situatia care poate fi creata beneficiarului in cazul mortii, al falimentului sau al pierderii capacitatii stipulantului, inainte de acceptarea stipulatiei de catre tertul beneficiar. Insa, daca se considera ca stipulatia este adresata tertului ca un factor participant al actului juridic incheiat intre stipulant si promitent, act care nu asteapta decat acordul tertului beneficiar, dificultatea se inlatura de la sine.

         De altfel, exista in dreptul roman o explicatie a testamentului printr-o stipulatie pridie quam moriar, quam moriar, post quam moriar, un acord de vointe intre testator si legatar, una dintre vointe, aceea a testatorului, fiind exprimata inainte de moarte, fiind destinata sa traiasca si sa se intalneasca cu vointa legatarului dupa decesul testatorului, ca si cum vointa ar fi ambulatorie si ar circula singura.

         Acelasi rationament poate fi facut si in materie de stipulatie pentru altul. Nici in materia relatiilor juridice bipartite nu exista o instantaneitate perfecta, orice oferta fiind separata printr-un interval de timp, oricat de scurt. Orice contract, chiar cel incheiat verbal, se descompune intr-o oferta si o acceptare care reclama o reflexiune, oricat de redusa ca timp.

Mioara Velicu
Notar public

20 aprilie 2005