Deficitul de locuinţe riscă să devină o boală de durată a României

Cele mai optimiste previziuni arată că şi în 2009 vom construi de aproape trei ori mai puţine case decât o făceau polonezii în 2005.

Peste 30 de proiecte considerate de amploare şi un total estimat de 15.000 de noi apartamente finalizate. În aceşti termeni este descris anul 2009 în imobiliare. Un an fără îndoială de vârf al acestei branşe. Cum va fi el însă raportat la restul ţărilor membre, mai vechi sau mai noi, din Uniunea Europeană?

Un an al realizărilor mediocre, în care deficitul de locuinţe va fi în continuare foarte mare, iar temerarii care vor îndrăzni să lanseze proiecte rezidenţiale la scară mare se vor confrunta cu obstacole majore, ale căror prime semne se întrevăd chiar de pe acum.

Un calcul simplu arată că şi peste doi ani numărul de locuinţe noi aferente fiecărei mii de locuitori din România va rămâne subunitar, mai precis de aproximativ 0,6 locuinţe pentru 1.000 de persoane. Conform unui studiu Deloitte, în Polonia anului 2005, acelaşi indicator arăta că ei construiau deja mai mult de două case la mia de locuitori. Comparaţia ne este cu mult mai dezvantajoasă atunci când ne raportăm la cei care, acum doi ani, erau campionii construcţiilor rezidenţiale în Europa. Irlandezii raportau o medie de peste 18 noi locuinţe la fiecare 1.000 de locuitori.

Preţurile constant ascendente ale terenurilor, dar şi puterea de cumpărare scăzută a românilor reprezintă principalele obstacole în calea unui boom de talie europeană al pieţei autohtone a locuinţelor. "Se constată un deficit destul de mare în aproape toate oraşele pe segmental rezidenţial. Din păcate, puterea de cumpărare nu permite în acest moment apariţia unor dezvoltări rezidenţiale mari", este de părere Daniel Mitarcu, senior consultant în cadrul departamentului Terenuri al companiei DTZ Echinox. El spune însă că acest fenomen este doar o caracteristică a viitorului imediat, care va fi corectată de evoluţiile pe termen mediu ale pieţei.

Românii, prea săraci pentru locuinţe noi

Mergând mai departe cu raţionamentul, profesorul Artur Silvestri subliniază caracterul atipic al imobiliarului autohton. El spune că, în numai trei ani şi jumătate, între 2003 şi 2006, preţurile apartamentelor vechi au crescut cu peste 300-350% în Bucureşti şi cu până la 250% în ţară. „Această escaladare nu s-a produs nicăieri în Europa, în ultimii 15 ani şi într-un interval atât de scurt, iar un fenomen asemănător ce ar putea apărea şi în alte ţări este foarte puţin probabil", opinează Silvestri. El nominalizază drept principală cauză a acestei realităţi lipsa unei politici la nivel statal în domeniul imobiliar. Rezultatul: majorările de preţ ale apartamentelor nu dau semne că s-ar tempera, iar mult-aşteptata ieftinire a locuinţelor comuniste nu este previzibilă în viitorul apropiat.

Vânzarea caselor de lux, neafectată de scumpire

În mod paradoxal, în timp ce reprezentanţii agenţiilor imobiliare de cartier vorbesc de o diminuare a tranzacţiilor cauzată de majorarea constantă a preţurilor, pe segmentul imobilelor de lux vânzările merg foarte bine. „Clienţii au căutat, în special, produse scumpe şi apartamente de lux. Cu toate acestea, faptul există puţine proiecte care să fie finalizate rapid, i-a obligat pe cei mai mulţi să renunţe la această idee şi să încheie contracte cu dezvoltatorii, chiar dacă sunt obligaţi să mai aştepte chiar şi doi ani de zile până să poată intra în posesia unui astfel de apartament", a declarat Mihaela Pană, şeful departamentului rezidenţial al DTZ Echinox. În acest context apare drept firească întrebarea: ce se va întâmpla cu piaţa imobiliară autohtonă în momentul în care segmentul limitat al locuinţelor de lux va fi acoperit?