De ce Turcia poate face turism şi România nu

Turcii ne arată cum îşi pot susţine economia cu banii străinilor.Turismul din ţara noastră este cu 20 de ani în urma celui din Turcia şi cu greu vom putea recupera din pierdere.

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), prin purtătorul său de cuvânt, Traian Bădulescu, recunoaşte că startul a fost ratat în 1990, atunci când nu s-a mizat pe investiţii şi dezvoltare, iar unităţile hoteliere au fost date în locaţie de gestiune, fapt ce a dus doar la degradarea imobilelor şi la distrugerea unui domeniu care putea susţine financiar economia.

Turcia, stat care acum trăieşte de pe urma turismului, ne poate oferi o lecţie bună despre cum se construieşte o ţară cu ajutorul banilor veniţi de la străinii care îşi petrec vacanţele aici. Doar că e nevoie ca şi cei avizaţi să schimbe ceva în acest sector, să-şi ia notiţele corect şi să renunţe la orgolii.

În cei 20 de ani scurşi de la Revoluţie, turismul din România nu a avut nici măcar o strategie coerentă de dezvoltare.

Nici acum, când ministerul condus de Elena Udrea este trecut la „capitolul priorităţi", fiindu-i alocate sume imense de la bugetul central, nu ne putem lăuda cu altceva decât vorbe, promisiuni şi... exerciţii de imagine făcute de un demnitar care aleargă în picioarele goale pe plajă, se plimbă atârnând pe un cal sau încurajează străinii să viziteze minele din Valea Jiului.

Model de parteneriat între stat şi privat

Dacă punem faţă în faţă Turcia şi România, vom observa că noi avem de oferit mult mai mult unui turist.

Dar, în acelaşi timp, vom realiza că frumuseţile naturale ale ţării sunt „îmbâcsite" de calitatea îndoielnică a serviciilor, lipsa infrastructurii şi preţurile mult prea mari. 

În Turcia, dezvoltarea turismului a început să se simtă mai puternic în 1980 - perioadă în care statul a elaborat o strategie pe mai mulţi ani referitoare la modul în care se vor pune bazele acestui sector. Investitorii privaţi au fost încurajaţi să vină către această zonă, datorită facilităţilor fiscale oferite.

Astfel, a început o expansiune puternică, unităţi hoteliere întinse pe zeci de hectare ridicându-se pe terenurile puse la dispoziţie de administraţia turcă. Legislaţia în vigoare specifica faptul că aceste pământuri rămân în proprietatea statului, companiile private partenere având dreptul doar asupra clădirilor ridicate.

Şi destinaţia acestor imobile, cea turistică, a fost reglementată prin lege, în acest mod fiind evitate orice speculaţii imobiliare.

Profitul reinvestit a fost scutit de impozit şi aşa s-a ajuns la afaceri în turism de miliarde de euro. Însă nu doar acest sector a atras banii proveniţi din organizarea vacanţelor.

Şi învăţământul a avut de câştigat, multe dintre companiile posesoare de „resorturi" preferând să-şi deschidă şcoli în care să-şi formeze personalul. Nu mai miră pe nimeni că acum licee şi facultăţi din Turcia poartă acelaşi nume cu hoteluri cunoscute.