Autostrada Soarelui este, în sfârşit, gata. Astăzi, are loc recepţia pentru finalizarea lucrărilor pe sectoarele Cernavodă-Medgidia, respectiv Medgidia-Constanţa.

28236-autostrada_tronson_1.jpgÎn vară traficul pe Cernavodă-Medgidia s-a desfăşurat pe o singură bandă pe sens. De astăzi, şoferii vor putea circula şi pe a doua bandă pe fiecare sens de mers. Pe segmentul Medgidia-Constanţa se circulă deja pe două benzi pe sens.

CNADNR a plătit pentru construcţia autostrăzii Cernavodă-Constanţa aproape 1,5 miliarde de lei, ceea ce ar însemna circa 350 milioane euro la un curs de 4,3 lei/euro.

Tronsonul Cernavodă-Medgidia are o istorie destul de controversată. În primă fază, statul român a bătut palma cu francezii de la Colas, ulterior însă planurile au fost schimbate. Nemulţumită de pretenţiilor financiare venite din partea constructorului, CNADNR a reziliat contractul în primăvara anului trecut. În toamnă, contractul a fost atribuit consorţiului Astaldi-Max Boegl, care a continuat lucrările şi a reuşit să termine autostrada înainte cu aproximativ o lună faţă de termenul contractual, 4 ianuarie 2013.

Construcţia autostrăzii Soarelui, între Bucureşti şi Constanţa, a început înainte de Revoluţie. Primul tronson, Feteşti-Cernavodă, a fost finalizat în 1987, al doilea - Bucureşti-Fundulea-Drajna, în 2004, iar Drajna-Feteşti în 2007. Autostrada între Bucureşti şi Constanţa are puţin peste 200 de kilometri.

CITEȘTE ȘI Drumurile neterminate înghit constant fonduri exorbitante. Soluţia guvernanţilor: alte proiecte, alte cheltuieli

 

29 noiembrie 2012