În prima jumătate a anului piaţa spaţiilor comerciale şi-a continuat evoluţia ascendentă, fiind susţinută în principal de creşterea cererii interne, datorate creşterii veniturilor populaţiei şi încrederii crescute a comercianţilor în piaţa locală. Dezvoltatorii au fost încurajaţi de continua expansiune a comercianţilor internaţionali şi locali,  tendinţă reflectată de volumul crescut al stocului de spaţii înregistrat în primele 6 luni din 2008. Nivelul în creştere al cheltuielilor de consum şi obiceiurile de cumpărare ale populaţiei au determinat creşterea numărul de companii internationale dornice să-şi deschidă spaţii comerciale în proiecte de calitate situate în zone atractive.

Prima jumătate a anului 2008 a marcat intrarea pe piaţa românească a unor noi nume internaţionale cum ar fi: Peek & Cloppenburg, Douglas, Manoush, Next, IKKS, Elle, Maria Rinaldi şi operatori fast food (Burger King, Nord See) care au închiriat spaţii în cadrul Băneasa Shopping City. Brandul de accesorii Louis Vuitton a ales Grand Avenue Marriott. Centrele comerciale reprezintă încă singura opţiune a mărcilor internaţionale renumite care intră pe piaţa locală, datorită lipsei spaţiilor stradale de calitate şi a chiriilor solicitate excesiv de mari. Proprietarii încearcă să profite de lipsa ofertei şi au început modificarea unor spaţii centrale pentru mărcile de lux. Prezenţa acestor mărci va determina creşterea gradului de încredere în piaţa locală şi va încuraja alte firme să includa România în planurile lor de expansiune

Proiectele de mici dimensiuni sunt în general reprezentate de magazinele de tip discount şi sunt situate în zone dens populate, în apropierea proiectelor comerciale importante. Aceste proiecte concurează în principal cu spaţiile stradale, care au fost afectate negativ din punct de vedere al vânzărilor de expansiunea altor tipuri de spaţii comerciale.

Maturizarea pieţei spaţiilor comerciale este dovedită nu numai de creştrea volumului de vânzări, dar şi de încetarea activităţii unor comercianţi. După Anador Shopping Centre şi al lanţului Univers’all, competiţia şi neadaptarea la condiţiile pieţei au determinat falimentul Teknosa, o companie nouă pe piaţa locală a aparatelor electrocasnice. Acest segment a fost afectat în mod special de noile reglementări ale BNR cu privire la condiţiile de creditare, care au avut ca scop descurajarea achiziţiei aparatelor electrocasnice prin intermediul creditelor.

28 October 2008