Nu inteleg cum bancile pot sa ofere unui ipotetic client, prin programul „Prima casa", o conditie financiara mult mai favorabila decat clientilor sai existenti, deja fideli.
Nu vreau sa fiu inteles gresit, iubesc programul „Prima casa".
Toata lumea are de castigat prin aplicarea lui corecta: clientul care primeste un pret bun, pe care si-l poate permite; banca si dezvoltatorii imobiliari care atrag clienti noi, ce pana acum nu se calificau la un credit pentru locuinte; contribuabilul (prin buget) castiga din taxele si impozitele care se strang, fara riscuri prea mari; vanzatorii de produse de folosinta indelungata, bricolaj, mobila, electrocasnice prin intensificarea cererii; angajatii din aparatul de stat care, in fine, invata sa si construiasca, nu numai sa demoleze.
Insa, avantajul imediat il reprezinta presiunea pe care o va pune pe reducerea dobanzilor la creditele pe termen lung deja acordate. Adica, daca bancile isi pot permite la „Prima casa" sa acorde o dobanda la euro de 5% cu garantia statului, iar ING, chiar a precizat ca nici macar nu are nevoie de garantia statului pentru a ajunge la acelasi nivel al dobanzii, cum pot ele justifica dobanzile de 8-10% percepute la creditele deja vandute si pentru care incaseaza dobanzi si rate. In opinia mea, garantia statului nu poate valora in acest moment mai mult de un punct procentual. Este atunci atitudinea lor cinstita? In mod evident nu!
Sigur ca tuturor ne plac marjele, iar o firma nu poate sa se dezvolte, sa fie puternica si sanatoasa fara profit. Totusi, prima regula a comertului (banca desigur este si ea un comerciant) spune ca valorile, si nu valoarea primeaza. Adica nu poti sacrifica cinstea, respectul, increderea de dragul banilor sau a profitului. Clientul pentru creditele actuale pe termen lung este, evident, cu educatia economica peste medie. El stia ca plateste o dobanda exagerata - iar acum are si confirmarea.
Cum s-a ajuns aici?!
Cota unica a avut la momentul la care a fost implementata un efect pentru vanzari la fel de pozitiv pe cat de negativ este acum efectul crizei. In esenta a fost un mare avantaj pentru productivitate. Orice angajat meritoriu era pentru prima data remunerat direct proportional cu munca depusa - unde pana atunci in sistemul progresiv, trecut prin trepte succesive de impozitare, ramanea in mana doar cu o fractie din castigul meritat.
Oamenii independenti, cu initiativa ce nu doreau sa depinda de altcineva, dispusi sa munceasca nelimitat pentru un castig material evident, au avut unealta fiscala pentru a-si indeplini visele. Mai multa munca, mai mult castig, nivel de trai mai ridicat si, normal, vanzari mai mari in magazine. Romania trecea de la subconsum accentuat la subconsum - in niciun caz la consum normal. Acestia au fost clientii pentru creditele bancare pe termen lung.
O concurenta normala intre banci a dus la o dobanda pentru ei de 8-10%, acceptabila in conditii de expansiune economica. Dobanda formata dintr-un EURIBOR de aproximativ 5% si o marja de 3 pana la 5%. Gradul lor de indatorare -pe termen lung era ridicat - dar optimismul general, increderea in fortele proprii si in puterea lor de munca i-au confortat.
Banca Nationala a fost singura care a tras un semnal de alarma - intr-o directie, totusi, fundamental gresita. Ei vorbeau de problema supraindatorarii in euro si riscul valutar. Problema de fapt era alta: bancile imprumutau pe termen lung - 10 - 20 de ani - resurse atrase pe termen foarte scurt - sub 2 ani. Riscul ar fi trebuit sa fie - normal - al bancii. Dar, prin clauze ascunse acesta fusese transmis deja, prin contractul de credit, catre clienti.
Dan Sucu este actionarul majoritar al grupului de firme Mobexpert
Sursa7 August 2009
